Formula E Pilotul Mitch Evans a câștigat ePrix-ul de la Jakarta
Formula E: Pilotul Mitch Evans a câștigat ePrix-ul de la Jakarta
04 Jun, 2022 13:53
ZIUA de Constanta
1081
Marime text



Pilotul neozeelandez Mitch Evans (Jaguar) a câştigat sâmbătă ePrix-ul de la Jakarta, a noua cursă din actuala ediţie a Campionatului Mondial de Formula E, rezervat monoposturilor 100% electrice.
Evans a fost înregistrat cu timpul de 48 min 28 sec 424/100, reuşind să-l devanseze cu 733/1000 pe francezul Jean-Eric Vergne (DS-Techeetah), care a luat startul de pe prima poziţie a grile şi a dominat cursa până aproape de final, fiind depăşit de pilotul de la antipozi cu opt minute înainte de final, printr-o manevră îndrăzneaţă.
Pe poziţia a treia, la 967/1000, s-a clasat elveţianul Edoardo Mortara (Venturi), notează AGERPRES.
Fostul pilot belgian de Formula 1 Stoffen Vandoorne (Mercedes) rămâne lider al clasamentului general al CM de Formula E, după ce s-a clasat pe locul al cincilea în cursa din capitala Indoneziei.
Mitch Evans, în vârstă de 27 de ani, a obţinut sâmbătă a a treia sa victorie din acest sezon şi a cincea în Formula E, disciplină în care concurează din 2016.
Clasamentul final al ePrix-ului de la Jakarta:
1. Mitch Evans (Noua Zeelandă/Jaguar) 48:28.424
2. Jean-Eric Vergne (Franţa/DS-Techeetah) +0.733
3. Edoardo Mortara (Elveţia/Venturi) +0.967
4. Antonio Felix Da Costa (Portugalia/DS-Techeetah) +3.350
5. Stoffel Vandoorne (Belgia/Mercedes) +4.038
6. Jake Dennis (Marea Britanie/Andretti) +4.635
7. Lucas di Grassi (Brazilia/Venturi) +5.253
8. Pascal Wehrlein (Germania/Porsche) +8.191
9. Sam Bird (Marea Britanie/Jaguar) +13.348
10. Sébastien Buemi (Elveţia/Nissan) +14.766
...
Clasamentul Campionatului Mondial (după 9 curse din 16):
1. Stoffel Vandoorne (Belgia/Mercedes) 121 puncte
2. Jean-Eric Vergne (Franţa/DS-Techeetah) 116
3. Edoardo Mortara (Elveţia/Venturi) 114
4. Mitch Evans (Noua Zeelandă/Jaguar) 109
5. Robin Frijns (Olanda/Envision) 81
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii