Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:31 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fosta mare gimnastă Andreea Răducan, la Constanţa „Trag nădejde că vom reuşi să ne apropiem de ceea ce am fost cândva“ (galerie foto)

ro

05 Oct, 2018 00:00 5675 Marime text

La Constanţa a fost înfiinţat Centrul naţional de pregătire a juniorilor la gimnastică artistică feminină. Sunt angrenate în pregătire 16 gimnaste (de la CSS1 Constanţa şi CS Farul Constanţa), iar colectivul tehnic e compus din opt persoane.
 
Centrul a avut ieri oaspeţi de seamă, la Constanţa sosind, pentru a le încuraja pe micile sportive şi a discuta cu colectivul tehnic, fosta campioană olimpică din anul 2000, de la Sydney, şi de cinci ori campioană mondială Andreea Răducan, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică! Aceasta a fost însoţită din partea FRG de Alina Drăgan, iar de la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa a fost prezent Mihai Orzan. De asemenea, au venit şi Elena Frîncu, membru al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, şi Magda Rusu, directorul CSS1 Constanţa.

Copii talentaţi şi antrenori care lucrează cu pasiune 

„Aceşti copii fac parte din proiectul «Tară, ţară vrem campioane!». Am pornit de câţiva ani buni la drum. Iniţiatorul acestui proiect a fost, după cum bine ştiţi, Mariana Bitang, alături de Octavian Belu, prin Fundaţia Casa Campionilor. Sunt foarte fericită că, deşi atunci nu conduceam FRG, am putut fi alături de dumnealor în demararea programului. Astăzi, împreună, ne bucurăm să-i avem pe cei mai talentaţi copii care au reuşit să parcurgă etapele de verificare din ultimii ani, concretizându-se acest lucru în formarea unui centru de juniori, aici, la Constanţa. Mai avem un centru la Deva, însă pentru că, spre bucuria noastră, la Constanţa s-a dovedit încă o dată că sunt copii talentaţi şi antrenori care încă lucrează cu pasiune şi-şi fac meseria cu drag, iar rezultatele au confirmat că aceşti copii merită ajutaţi şi centralizaţi într-o pregătire aşa cum se cuvine, pentru un centru de juniori. Sper din suflet să fie un început bun pentru toată lumea, antrenori, sportivi şi noi, Federaţia, şi să ne putem bucura cât de curând de rezultatele acestor copii în marile competiţii. Echipa arată bine. Cu siguranţă, pe parcurs vor fi mici modificări pe care le vom face. Ţine foarte mult de modul în care vor reuşi să se sincronizeze şi să lucreze în echipă. Încă de când am venit la Federaţie am vorbit de unitate în lumea gimnasticii“, a declarat Andreea Răducan.

Fetele au între nouă şi 12 ani 

Centrul naţional de pregătire a juniorilor pentru gimnastica artistică feminină, de la Constanţa, a luat naştere la începutul acestei luni, în urma colaborării dintre Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Federaţia Română de Gimnastică, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, al cluburilor sportive şi al autorităţilor locale constănţene. În centru activează: sportive - Miruna Botez (CSS1 Constanţa, an de naştere 2008), Shakira Cantaragiu (CSS1 Constanţa, 2006), Iulia Dutceac (CSS1 Constanţa, 2007), Alexandra Florea (CSS1 Constanţa, 2008), Sabrina Voinea Maneca (CS Farul Constanţa, 2007), Melisa Orazacai (CS Farul Constanţa, 2009), Alexandra Panait (CSS1 Constanţa, 2007), Teodora Stoian (CSS1 Constanţa, 2008), Alexia Gabriela Vănoagă (CS Farul Constanţa, 2008), Bianca Vişovan (CS Farul Constanţa, 2008), Bianca Voicu (CSS1 Constanţa, 2008), Amalia Petre (CSS1 Constanţa, 2006), Ana Lâlă (CSS1 Constanţa, 2007), Adelina Nour (CSS1 Constanţa, 2008), Delia Ivanciu (CSS1 Constanţa, 2007), Denisa Cioc (CSS1 Constanţa, 2007); antrenori - Cătălin Meran, Mirela Szemerjai, Ciprian Creţu (CSS1 Constanţa), Camelia Voinea, Carmen Traicu (CS Farul Constanţa); coregraf - Mihaela Lintzmaier (CSS1 Constanţa); medic - Anca Gheorghe (CSS1 Constanţa); kinetoterapeut - Cristina Creţu (CSS1 Constanţa). „Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa urează mult succes gimnastelor şi colectivului tehnic“, este mesajul DJST Constanţa.

„În 2024, voi merge la Jocurile Olimpice“ 

Sabrina Voinea Maneca îi calcă pe urme mamei sale, Camelia Voinea, vicecampioană olimpică în 1988 la Seul. „Îmi place foarte mult de Andreea Răducan, dar nu am avut emoţii când am întâlnit-o. Este o mare campioană. Aşa vreau să ajung şi eu. Dragostea pentru gimnastică mi-a fost insuflată de mama mea. Într-o zi obişnuită, ne trezim de dimineaţă, venim la antrenament, apoi mergem la şcoală, iar după-amiază ne pregătim iar în sala de gimnastică. Dar nu e greu. Aparatul meu forte e bârna. Erau bune la bârnă mami, Cătălina Ponor, Larisa Iordache şi Andreea Răducan. Am 11 ani, iar în 2024 voi merge la Jocurile Olimpice“, se arată hotărâtă Sabrina.

Adusă la gimnastică de bunic 

În vârstă de zece ani, Bianca Vişovan a început gimnastica în urmă cu şase ani şi e îndrăgostită de acest sport. „La gimnastică, cel mai mult îmi plac săriturile. Monica Roşu era foarte bună la acest aparat. Ea e idolul meu. În afară de Andreea Răducan, le ştiu şi pe Cătălina Ponor sau Larisa Iordache. De obicei, la pregătire facem câte trei aparate pe zi, iar după-amiază forţă. La gimnastică m-a dus bunicul meu şi mi-a plăcut. Sunt îndrăgostită de acest sport şi vreau să ajung o mare campioană. Mai sunt momente grele, dar treci peste“, a spus Bianca. 

„La Federaţie, fiecare zi e o provocare“ 

Fetele de la Constanţa şi altele de vârsta lor din ţară sunt schimbul de mâine în gimnastica românească, sport care se află în criză la nivel naţional. „Cu siguranţă, traversăm o perioadă foarte dificilă şi nu este niciun secret, se vede aceasta şi în rezultatele pe care le avem. Este o perioadă care trebuie să sune ca un fel de reformă, asta se şi întâmplă. Tot ce pot eu să fac e să vin cu tot entuziasmul şi cu toate cunoştinţele pe care le am, astfel încât, din punct de vedere managerial, să fac ca lucrurile să funcţioneze cât mai bine. Le-am spus şi fetelor că în locul lor pe aparate nu mă pot urca. Antrenorii trebuie să-şi facă meseria cât pot de bine, iar noi încercăm să-i susţinem şi să-i încurajăm. Nu doar sportivii au nevoie de motivaţie, ci şi tehnicienii. E o muncă dificilă şi, fără să o ascund, fiecare zi e o provocare la Federaţia Română de Gimnastică. Dar încă am suficient entuziasm, iar dragostea mea pentru gimnastică e nesfârşită, astfel încât, văzându-i pe aceşti copii şi pe antrenorii lor, care, de asemenea, îşi doresc performanţă, trag nădejde că vom reuşi să ne apropiem de ceea ce am fost cândva“, a precizat Andreea Răducan, care, ca sportivă, a reprezentat şi CS Farul Constanţa.

Nu trebuie să-şi piardă încrederea 

Preşedintele FRG speră ca lucrurile să se îndrepte, iar România să conteze iar la Jocurile Olimpice şi la celelalte mari competiţii internaţionale. „Nădejdea cea mai mare a noastră e pentru Jocurile Olimpice din 2024. Nu înseamnă însă că nu tratăm cu maximum de atenţie şi ediţia de la Tokyo, din 2020. Şi copiii care sunt acum în pregătire au nevoie de susţinere. Trebuie să ştie că noi în continuare avem aşteptări de la ei. Trebuie să-şi facă treaba în sală cu maximum de seriozitate. E destul de dificil atunci când vii într-o echipă care poate nu mai emite aceleaşi pretenţii la rezultate foarte bune şi copiii conştientizează acest lucru, însă cu siguranţă nu trebuie să-şi piardă încrederea. Sub nicio formă noi nu vom abandona lupta de a fi alături de ei şi de a-i susţine cu tot ce trebuie noi să facem. Depinde de ei, cât de mult îşi doresc şi ce randament dau la antrenamente“, a mai spus Andreea Răducan.

„Am intrat în horă şi trebuie să jucăm“ 

Prin prezenţa, ieri, alături de fetiţele din centrul de junioare de la Constanţa, Andreea Răducan a retrăit, pentru câteva momente, anii în care era ca ele. „Sunt momente foarte frumoase şi îmi face mare plăcere să mă întorc în sala de gimnastică ori de câte ori am ocazia. Chiar dacă am renunţat la sportul de performanţă de ani buni deja, nu mi-am dorit niciun moment să mă îndepărtez foarte tare de fenomen, întrucât, în continuare consider că aparţin acestei lumi şi toate proiectele pe care le-am făcut după încheierea activităţii de sportivă s-au concretizat în susţinerea tinerilor sportivi. Faptul că sunt acum la Federaţie a fost un pas destul de curajos. Poate că nu toată lumea ar fi dispusă să vină într-o perioadă în care lucrurile nu sunt la nivelul la care ne-am dori. Dar am intrat în horă şi trebuie să jucăm şi să sperăm că situaţia va fi din ce în ce mai bună“, a arătat fosta campioană olimpică.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii