Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:49 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Fotbalul e ca mersul pe bicicletă“ Echipa României, pe locul secund la turneul din Turcia. Au evoluat şi jucători din Constanţa (galerie foto)

ro

09 Oct, 2019 00:00 3310 Marime text

Un turneu internaţional de fotbal rezervat veteranilor s-a disputat în Turcia, la Ordu, iar la întrecere a participat şi reprezentanta României. Celelalte echipe au fost Turcia, Moldova şi Bulgaria.
 
Din lotul României au făcut parte şi mai mulţi foşti fotbalişti cunoscuţi, precum Stelian Carabaş, Mihai Stere, Ştefan Ciobanu, Ionel Boghiţoi (din Constanţa), Ionuţ Pârvu, Marius Mitu, Ciprian Mozacu, Darius şi Romulus Miclea, Lucian Cosma, Giani Căpuşă, Tiberiu Beceru, dar şi Gabriel Chelariu (tatăl luptătorului constănţean Eduard Chelariu) sau Nicea Paşata. În primul meci, România a întâlnit Bulgaria, pe care a surclasat-o cu 8-1 (4-0). Pentru echipa din România au evoluat Coşa - Maxim, Paşata, D. Miclea, Beceru - Carabaş (R. Miclea), M. MItu, I. Pârvu (cpt.), Mozacu - Căpuşă, Şt. Ciobanu. Toate cele patru goluri din prima repriză au fost marcate de Ciobanu, iar în partea secundă pentru români au mai înscris R. Miclea (3) şi Căpuşă. Carabaş a părăsit terenul din pricina unei accidentări, încă din startul partidei. Graţie acestei victorii, România s-a calificat în finala mare, în care a întâlnit Moldova. 
 
Meciul pentru titlu i-a revenit formaţiei de peste Prut, care a dispus cu 6-3 (3-0) de România, tricolorii jucând însă cu un om în minus încă din prima repriză. Golurile românilor au fost marcate de Ciobanu, Boghiţoi şi Căpuşă, echipa de strat fiind: Coşa - Beceru, D. Miclea, Paşata, Chelariu - R. Miclea, M. Stere, Mitu, I. Pârvu (cpt.), Mozacu - Şt. Ciobanu. „A fost un turneu reuşit, la care ne-am întâlnit cu foşti fotbalişti, colegi sau adversari! O ieşire plăcută, în care am depănat amintiri şi ne-am adus aminte de meciuri de pomină. Chiar dacă suntem old-boys, am demonstrat încă o dată că fotbalul nu se uită niciodată, este ca mersul pe bicicletă“, a declarat Ştefan Ciobanu. Cel mai bun jucător al turneului a fost desemnat fostul internaţional moldovean Sergiu Epureanu. 
 
Sursa foto: Facebook        
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii