Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:21 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Farul Constanța a încheiat sezonul 2019/2020 în Liga a 2-a. Decizia luată miercuri (video)

ro

14 May, 2020 00:00 5349 Marime text

În condițiile în care lucrurile privind reluarea competițiilor în fotbalul românesc, în contextul pandemiei de coronavirus, încă nu erau pe deplin clare, Ciprian Marica, finanțator al FC Farul Constanța, a postat miercuri pe Facebook un mesaj în legătură cu această situație, înainte de videoconferința de după-amiază a Federației Române de Fotbal cu echipele din Liga a 2-a, în care s-a votat scenariul care va fi urmat în continuare la nivelul eșalonului secund.  

„Avem nevoie să ne antrenăm! Băieții au făcut-o în privat, dar nu este suficient pentru un sportiv de performanță. Avem voie în cantonament, dar nu știm când o să putem juca un meci oficial. Ne antrenăm câte 3-4, vestiarul închis, 3 teste la 14 zile și multe alte reguli de respectat, în baza restricțiilor impuse de contextul actual. Dar credeți că poate cineva să respecte regulile asa cum sunt ele puse pe hâartie de specialiști nevoiți să gândească la nivel larg și nu specific, pe fiecare situație dată? Și dacă da, cu ce costuri? Mie mi se pare că sunt niște reguli impuse greu de susținut chiar și de echipe din Liga 1, dar pentru cele din Liga 2. În plus, dacă ne antrenăm ca fraierii timp de o lună și în prima etapa voit sau nu se anunță un caz de Covid 19 la una dintre echipe, ce facem? Banii cheltuiți, timp pierdut, munca în zadar și plecam acasă? Este o situație fără precedent, o situație care nu știu unde ne va duce și ce implicații are dincolo de riscurile financiare care vin «la pachet», cu «de toate». Voi ce idei aveți pentru o asemenea situație? Până după-amiază, când așteptăm informații oficiale, m-ar interesa să știu cum vedeți voi adaptarea la o asemenea situație?“, a postat fostul internațional, miercuri, la orele prânzului.

Ulterior, la videoconferința FRF cu echipele, s-a stabilit cum va continua campionatul, scenariul votat (dintre cele trei propuse de Federație) urmând a fi oficializat într-o ședință de Comitet Executiv.

Astfel, primele șase clasate în acest moment (UTA, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, FC Argeș, Petrolul Ploiești și Rapid) vor participa la un turneu play-off (cu înjumătățirea punctelor acumulate până acum), în care, la final, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, iar formația de pe locul trei va disputa baraj de promovare.

Pentru celelalte echipe (Metaloglobus București, Gloria Buzău, FC Farul Constanța, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, ASU Politehnica Timișoara, Dunărea Călărași, Ripensia Timișoara, U Cluj, CSM Reșița, Concordia Chiajna, Csikszereda Miercurea Ciuc și Pandurii Târgu Jiu) campionatul s-a încheiat, formațiile urmând a intra în vacanță. Nu va mai retrograda nimeni în acest sezon.     

Tot ieri, ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a susținut la sediul MTS o conferință de presă în care a oferit alte informații privind sportul începând cu data de 15 mai.

Referitor la fotbal, Ionuț Stroe a arătat, printre altele:


„Cu cei de la fotbal am avut un dialog consistent. Au fost printre cei mai insistenți reprezentanți ai disciplinelor sportive penrtu reluarea în special a Ligii 1. În momentul de față, au asumat acel ordin și condițiile desprinse de noi împreună cu Ministerul Sănătății. Sunt cîteva moficiări pe care le-am făcut în urma dialogului cu Liga Profesionistă de Fotbal și cu Federația Română de Fotbal. Probabil că după data de 15, cel puțin - înțeleg - cluburile din prima ligă își vor relua antrenamentele. Modificările pe care le-am făcut țin de introducerea de exemlu a testului Covid-19 de trei ori, nu o dată, cum era prevăzut inițial: la intarera în baza de cantonament, în ziua a șaptea și în a 14-a. De asemenea, au fost lămurite cîteva aspecte în ce privește transportul, de la zona de cazare către cea de antrenament, pentru că nu toate echipele au acestea la un loc. E o procedură detaliată. Cluburile pot intra în cantonament încă din prima zi. În condițiile actuale, după perioada de 14 zile de testare, jucătorii obligatoriu rămân în cantonament. Înțeleg multe dintre îngrijorările organizatorilor de competiții și ale cluburilor, dar înainte de toate punem sănătatea și siguranța tuturor celor implicați în fenomen“.

Iată ce a mai precizat ministrul Ionuț Stroe referitor la activitatea sportivă generală de după 15 mai:

„Sper că azi vom veni cu foarte multe vești bune pentru toți iubitorii sportului. Mai e puțin și vom putea reîncepe să facem mișcare, sport, lucru așteptat evident de întreaga societate. Această conferință vine să ofere detalii în plus după anunțul președintelui Klaus Iohannis privind măsurile de reluare a activităților sportive. Așa cum am planificat, sportul se redeschide treptat după 15 mai.

Sportul a fost printre cele mai afectate și, practic, printre primele domenii închise de această pandemie.

Încercăm să găsim soluții pentru a redeschide sportul în condiții de maximă siguranță pentru toți. De la bun început, vreau să vă asigur că dorim să redeschidem cât mai multe discipline sportive. Și o vom face, dar gradual, cu maximă precauție. Am discutat despre toate detaliile legate de reluarea activității sportive. Am studiat modele similare din Uniunea Europeană și vă pot asigura că totul este calculat, anticipat, pentru că nu-mi plac lucrurile făcute sub presiune, după ureche sau la mica înțelegere.


Ca și Guvern, ne dorim să existe și să avem un echilibru între siguranța sportivilor și dorința firească a cât mai multor oameni din România de a face sport.

Am pregătit împreună cu ministrul Sănătății cadrul în care se va practica sport începând cu 15 mai. Acest cadru, vă anunț de pe acum, va fi evaluat și actualizat din două în două săptămâni. Vom crea la nivelul MTS un grup format din profesioniști din domeniul sportului pentru a face această  analiză periodică și pentru a identifica soluții pentru sprijinirea sportului, în timpul pandemiei și bineînțeles ulterior.

Sperăm ca evoluția epidemiei în România să fie una pozitivă, să fie ținută sub control și, progresiv, să repornim toate disciplinele sportive. Tot ce facem e expus public, se află în transparență.

Data trecută am vorbit despre loturile olimpice și despre sporturile profesioniste de echipă. Regulile le cunoașteți, ele propun și stabilesc un regim închis, care asigură sănătatea și securitatea sportivilor. Au survenit mici modificări în ce privește testarea. Astăzi vom vorbi despre celelalte activități sportive.

Prin ordinul comun cu ministrul Sănătății, din data de 15 mai, se vor relua o serie întreagă de sporturi, care se vor desfășura, așa cum a spus și președintele Klaus Iohannis, individual și în aer liber. Iată în detalii ce sporturi și activități sportive se vor putea reîncepe, în regim organizat, și în ce condiții, care se pot practica în mod individual, în grupuri nu mai mari de trei persoane: aeronautica, alpinismul, atletismul (probele de alergare, de aruncare a ciocanului, a suliței, a discului, a greutății), automobilismul, kaiacul, canotajul, ciclismul (atât rutier, cât și mountan-bike), echitația, golful, kartingul, motociclismul, tenisul (proba de simplu), tir cu arcul, tir sportiv, yahtingul, windsurfing, bărci cu vele și pregătirea fizică generală (adică exerciții în aer liber, făcute individual, ce țin de tehnica și școala alergării, cu propria greutate șamd).

În cazul în care disciplinele de mai sus sunt practicate în aer liber, dar în interiorul unor baze sportive, administratorii acestora trebuie să adopte măsuri pentru protejarea sănătății celor ce folosesc bazele“.

Conferința de presă integrală poate fi urmărită în filmulețul atașat acestui articol.     

Sursa foto: ZIUA de Constanța

Citește și:

Fotbaliștii de la FC Farul Constanța fac șase antrenamente pe săptămână, trei dintre ele desfășurate online (video)

Toți cei de la FC Farul Constanța sunt în șomaj tehnic, în urma crizei coronavirusului



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii