Gache vrea victoria la Craiova
Gache vrea victoria la Craiova
20 Jul, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1204
Marime text
Antrenorul constantean este de parere ca mai importanta este crearea unei echipe, decat aducerea unor jucatori cu nume
Antrenorul Constantin Gache a declarat, intr-o conferinta de presa, ca este multumit de modul in care jucatorii echipei Farul au raspuns cerintelor in perioada de pregatire si ca obiectivul pentru noul sezon este clasarea in primele zece formatii. "Cred ca orice meci, in compania oricarui adversar, este bun pentru moralul echipei. Suntem pe un drum bun si imi pare rau ca nu mai este timp pentru a se suda mai bine relatiile, in special cele de joc. Avem ca obiectiv reconstructia echipei, de aceea am transferat jucatori tineri si ne-am propus clasarea in primele zece formatii. Din acest motiv, nu am facut transferuri ca Steaua sau Dinamo, sa platim cate un milion de euro pentru un jucator. Eu vreau ca la Farul sa fac o echipa, nu sa am nume de jucatori. De aceea, am si renuntat la cativa jucatori cu nume si voi vedea pe parcursul campionatului daca am procedat bine sau nu", a spus Gache. Noul tehnician al Farului considera ca atmosfera din cadrul echipei este unul din factorii determinanti in realizarea obiectivelor, dar si ca echipa are nevoie de sprijinul spectatorilor. "Jucatorii trebuie sa inteleaga ca trebuie sa dea totul pe teren si poate ca vor fi aplaudati chiar si cand pierd, daca publicul va vedea ca s-au daruit. Nu e problema daca pierzi cu Steaua sau Dinamo, chiar daca nu ne dorim acest lucru. Probleme sunt daca pierzi cu echipele cotate cu aceeasi sansa. Publicul trebuie sa aiba putina rabdare cu noi si daca vor veni rezultatele, sigur vor veni si suporterii la stadion", a afirmat Constantin Gache. Farul isi propune sa invinga in prima etapa a Ligii I, in care va intalni Universitatea Craiova. "Craiova a anuntat ca vrea titlul, noi nu vrem titlul, dar vrem sa batem la Craiova. Avem unele probleme medicale, Farmache, Gerlem si Nanu fiind indisponibili. Doar Nanu are sanse mari de a fi recuperat, pentru ca Farmache si Gerlem au rupturi musculare si sanse foarte mici de a se vindeca pana la ora jocului de la Craiova. In ce il priveste pe Gerlem, consider ca poate fi marea surpriza a campionatului daca va evolua la fel cum a facut-o in perioada de pregatire", a explicat Gache. Deranjat de atitudinea unora dintre suporteri Pe de alta parte, antrenorul Farului s-a declarat deranjat de atitudinea unor suporteri care, la meciul amical de miercuri seara dintre Farul si CSM Medgidia (3-0), au dat foc unui tricou al Stelei, cu numele lui Radoi. "Aceste manifestari nu trebuie sa mai aiba loc. Trebuie sa existe in primul rand respect intre conducatori, apoi antrenori, jucatori si acest respect sa se transmita si fanilor. Hagi este si pentru mine un idol si a debutat cu mine la Farul. Cand ne intalnim inseamna ca nu avem voie sa ne salutam sau sa ne imbratisam? Apoi, Radoi e un jucator exponential pentru Romania si nu inteleg acest gest al galeriei. Suporterii trebuie sa inteleaga ca nu ei tin echipa. Echipa este datoare doar sa joace bine, sa ii multumeasca, iar datoria suporterilor este doar de a o incuraja", a precizat Gache. Farul va juca ultima partida amicala dinaintea startului in noul sezon, astazi, la Tulcea, in compania formatiei locale, cu incepere de la ora 18.00. Gruparea din Constanta a pus in vanzare, ieri, abonamentele pentru noul sezon, care au urmatoarele preturi: tribuna 0 - 300 lei, tribuna I si tribuna II - 150 lei, peluza II (cea cu tabela de marcaj) - 75 lei.Scris de: {autor}Cristian TENTU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii