Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:28 12 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gheorghe Hagi, emoționat la ceremonia de decorare a sa „Mulțumesc, România, pentru această zi minunată!“ (VIDEO)

ro

12 Mar, 2025 13:05 646 Marime text
 Gheorghe Hagi. Sursa foto: captură Administrația Prezidențială
 
Gheorghe Hagi (60 de ani), managerul tehnic al Farului Constanța și acționar majoritar al FCV Farul Constanța SA, considerat cel mai mare jucător din istoria fotbalului românesc, a fost decorat astăzi, 12 martie 2025, de președintele interimar al României, Ilie Bolojan, cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincție a statului român.

Hagi a fost decorat în semn de recunoaștere și apreciere pentru întreaga sa carieră sportivă, precum și pentru implicarea activă în popularizarea fotbalului în rândul tinerelor generații.

Ceremonia de decorare a avut la Palatul Cotroceni, iar Hagi a fost extrem de emoționat în timpul discursului său.

Stimate domnule președinte,

Dragi colegi, prieteni, familia

E o zi specială. Sunt onorat, fericit și împlinit, pentru că am împlinit 60 de ani, iar 50 de ani am muncit pentru a veni această zi, acest moment, care pentru mine e special, iar pe această cale mulțumesc președintelui, mulțumesc României. Mulțumesc, România, pentru această zi minunată! Aș vrea să mulțumesc și profesorilor care m-au dezvoltat, m-au educat cum trebuie, pe drumul care trebuie. Mulțumesc și colegilor de la toate echipele și loturile naționale, care m-au ambiționat, m-au făcut să-mi doresc mai mult, m-au făcut mai bun. Eu am făcut sport de echipă și trebuie să creezi o echipă. Am fost la nivelul cel mai mare, cu cei mai buni profesori. Avem nevoie de profesori, pentru a crește copiii, în România avem foarte mult talent. Rămâne să muncim mult, să-i dezvoltăm pe copii. Până la urmă, e un concurs, care e mai bun, o întrecere, care e mai iute, atât la minte, cât și la picioare. La noi, trebuie să desenezi cu piciorul, a spus Gheorghe Hagi.     

 
Citește și:

LIVE TEXT + VIDEO. Gheorghe Hagi, decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler. „Este un model de urmat și o sursă de inspirație“ (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii