Ghinionul si arbitrii au "batut" Farul
Ghinionul si arbitrii au "batut" Farul
24 Oct, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
910
Marime text
"Rechinii" au pierdut sambata cu scorul de 0-1 meciul disputat in Cotroceni, cu FC National, in cadrul etapei a zecea a Campionatului National de fotbal, Divizia A. A fost al doilea esec consecutiv, dupa cel de duminica trecuta acasa cu Steaua (1-4) care s-a datorat in primul rand ghinionului urias, dar si greselilor de arbitraj. Uimitor, Farul a marcat de doua ori in Cotroceni, de fiecare data prin Razvan Farmache, dar arbitrul Augustus Constantin a decis in mod eronat anularea ambelor reusite. "Rechinii" au aliniat in acest meci o echipa decimata, nu mai putin de cinci jucatori de baza (Gurita, Baicu, Liviu Mihai, Pascovici si Usurelu) fiind acidentati si indisponibili pentru acest meci dificil. Din acest motiv, antrenorul Petre Grigoras a fost nevoit sa faca numeroase inventii, in speranta ca inspiratia sa il va ajuta si de aceasta data. Din pacate, gazdele au deschis repede scorul prin Ionut Savu, care a profitat de o greseala a capitanului Barbu. Farul a replicat, dar Tibor Moldovan nu a reusit sa il invinga pe excelentul portar Nae. In minutul 22, Farmache inscrie cu un frumos sut - centrare, dar tusierul Parvulescu anuleaza reusita, considerand ca doi "rechini" se aflau in pozitie de ofsaid. In ultimul minut al primei reprize, National ramane in zece jucatori, dupa ce Abiodun este eliminat pentru injurii adresate centralului. In a doua parte a jocului, pe teren a existat o singura formatie, Farul, care a irosit numeroase ocazii de gol prin Senin, Apostu, Todoran si Moldovan. In acest mitan secund, eroul gazdelor a fost acelasi portar Nae, care a scos toate suturile adversarilor sai. In ultimele minute ale jocului, Farul a marcat din nou, prin acelasi Farmache, care a trimis cu capul balonul in plasa. De aceasta data a fost randul celuilalt tusier sa se "remarce", Buzarnescu anuland golul pentru o presupusa pozitie de ofsaid a lui Todoran. Farul pierde pe nedrept meciul cu National si ramane cu 17 puncte, in continuare in "plutonul fruntas". Duminica viitoare, in etapa a 11-a, Farul va juca acasa impotriva Rapidului, al treilea adversar extrem de dificil in tot atatea ultime etape.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii