Gică Butoiu, la Sport Prim Oltina Fost golgeter al FC Farul, apariţii, la 47 de ani, într-o echipă de Liga a 6-a (galerie foto)
Gică Butoiu, la Sport Prim Oltina: Fost golgeter al FC Farul, apariţii, la 47 de ani, într-o echipă de Liga
16 Mar, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
8000
Marime text
Localnicii din comuna constănţeană Oltina, dar şi din alte localităţi au avut prilejul să-l vadă în carne şi oase, jucând pentru echipa Sport Prim Oltina, pe fostul fotbalist Gică Butoiu, cunoscut pentru evoluţiile şi golurile sale de la FC Farul, Rapid Bucureşti, FC Naţional, dar şi de la echipa belgiană Standard Liege
La 47 de ani, Gică Butoiu încă mai joacă fotbal. Sigur, nu la nivelul şi la durata din vremurile sale bune, vârsta fiindu-i un adversar în plus, însă, când are timp, nu se dă în lături de la a apărea pe gazon. Anul trecut, a făcut-o şi pentru formaţia Sport Prim Oltina, cu al cărui delegat şi antrenor, Narcis Grigore, este prieten. La început, Gică venea ca spectator la meciurile echipei (care e lider în Seria Sud a Ligii a 6-a constănţene), după care a dat curs rugăminţii lui Narcis, ca, pe lângă sfaturi, să-i ajute pe băieţi, atunci când poate, şi pe teren.
În 2015, Gică Butoiu nu a evoluat în multe partide pentru Sport Prim, dar, atunci când a făcut-o, a fost atracţia spectatorilor, fie că Oltina a jucat pe teren propriu, fie că a evoluat în deplasare.
„Anul trecut, Gică a jucat pentru noi în trei - patru partide. A venit la meciuri când i-a permis timpul. Chiar dacă a ajuns la o vârstă, nu a uitat fotbalul. A jucat şi titular. Ne-a ajutat mult, graţie experienţei sale, şi ca jucător, şi ca antrenor. El poate evolua pe mai multe posturi, dar a jucat, de regulă, mijlocaş lateral. Chiar dacă spectatorii sunt din mediul rural, ei cunosc fotbalul constănţean şi îşi aduc aminte de Gică Butoiu, când juca la Farul, la Rapid sau în Belgia. Cred că Gică va veni la noi şi din retur“, a declarat Narcis Grigore.
Era răcit, dar a jucat. Ca fundaş stânga!
„Iniţial, eu veneam să mă uit la meciuri, dar apoi am intrat şi pe teren. La o partidă în deplasare, Oltina nu avea fundaş stânga şi am jucat eu pe acest post. Eram răcit, dar m-am descurcat. În partidele în care am evoluat n-am marcat. E o atmosferă foarte frumoasă la echipă şi sunt câţiva jucători tineri foarte buni, pe care îmi place să-i văd. Fundaşul dreapta, Valentin Stoian, alergă mult şi face banda excelent. De perspectivă sunt şi un fundaş central, şi un atacant“, a spus şi Gică Butoiu, fost jucător la FC Farul, Rapid Bucureşti, FC Naţional sau Standard Liege (Belgia). În sezonul 1995/1996, cel în care a plecat la Standard, Butoiu a marcat la FC Farul 12 goluri în 19 meciuri. În Liga 1 a susţinut 259 de partide, înscriind de 53 de ori.Fostul golgheter a activat şi ca antrenor, la FC Farul şi Săgeata Năvodari (atât secund, cât şi principal), iar cu el la timonă, grupa de juniori A de la FC Farul a cucerit, în 2008, titlul naţional (după o pauză de 45 de ani). În prezent, Gică Butoiu nu mai activează la nicio echipă ca antrenor.
Radu Ferenţi, un alt nume cunoscut
Din lotul formaţiei Sport Prim Oltina nu lipsesc jucători precum George Mitu, Mirel Culea, Vasile Diacu, Eren Asan, Radu Ferenţi, Iulian Ghergic, Stelică Culea, fraţii gemeni Croitoru (Andrei şi Alexandru), Ionuţ Mihai, Valentin Stoian, Ghiocan Mustafa, Adrian Paraschiv (portar), Gabriel Rotea, Lucian Iordache sau Mădălin Marin. Radu Ferenţi, Eren Asan şi Ghiocan Mustafa au venit de la echipa Vulturii Cazino Constanţa, Ferenţi (fost junior al FC Farul) fiind cunoscut şi pentru evoluţiile sale de la echipe de nivel superior, precum SN Conpref, Portul Constanţa, Dunărea Galaţi, Medgidia, FC Altay sau Callatis Mangalia.Născut în 1977, Radu continuă să joace, fie la echipa Municipal Constanţa, din Liga Old-Boys, fie la Oltina. „E mai greu de evoluat acum, din pricina vârstei, dar e distractiv şi ajută la menţinerea condiţiei fizice şi a sănătăţii. Odată ce ai jucat fotbal mult timp, nu te poţi rupe aşa uşor de gazon“, a spus Radu Ferenţi, folosit mijlocaş central la Sport Prim Oltina.
Victorie cu 11-2 contra Viitorului Cobadin II
Lider în clasament, echipa a totalizat 34 de puncte, având 11 victorii, un egal şi o înfrângere în cele 13 partide din turul de campionat. Sport Prim Oltina are cel mai bun atac (cu 57 de goluri) şi cea mai bună apărare (16 goluri primite) din serie, devansând cu opt puncte formaţia de pe poziţia secundă, CS Agigea II, pe care, în tur, a învins-o categoric (în etapa a cincea), scor 6-1. Sport Prim a realizat cea mai categorică victorie din tur în chiar etapa inaugurală, când a dispus cu 11-2 pe teren propriu de Viitorul Cobadin II. Returul se reia duminică, 20 martie, Oltina urmând a juca la Cobadin.„Oltina are tradiţie în fotbalul constănţean“
Obiectivul lui Sport Prim este promovarea imediată în Liga a 5-a. „Acum câţiva ani, am fost în Liga a 4-a, dar acum jucăm două eşaloane mai jos. Nu din raţiuni financiare, ci, pur şi simplu, am hotărât noi s-o luăm de la capăt. Vrem să promovăm la finele acestui sezon, iar dacă se va putea, în stagiunea imediat următoare, să revenim în Liga a 4-a, pentru că Oltina are tradiţie în fotbalul constănţean. Sprijinul e numai din partea Consiliului Local Oltina. Echipa a jucat foarte bine în tur, suntem mulţumiţi. Am reuşit să îmbinăm tinereţea cu experienţa“, arată Narcis Grigore.Nu fac antrenamente, vin direct la meci
În timpul săptămânii, componenţii formaţiei nu au cum să se strângă pentru a efectua măcar un antrenament împreună. Prezenţa se face direct la meci, duminica. „În tur, nimeni nu ne cunoştea, dar acum, fiind pe primul loc, toţi îşi vor lua măsuri de precauţie şi toţi vor dori să ne învingă. Dar sperăm să facem faţă în continuare şi să promovăm. N-avem cum să facem antrenamente. Unii jucători sunt din Constanţa, iar câţiva dintre jucătorii localnici au servicii tot la Constanţa. N-avem cum să ne întâlnim în cursul săptămânii“, mai spune Narcis Grigore. Banderola de căpitan al echipei o poartă Ghiocan Mustafa, iar golgheterul lui Sport Prim Oltina este Stelică Culea.Valentin Stoian este şi arbitru
Puştiul lăudat de Gică Butoiu, Valentin Stoian, este, la 17 ani, mezinul formaţiei. E bun la fotbal, dar şi la arbitraj, iar anul trecut, în luna decembrie, a luat, cu media 8,40, examenul final de la Şcoala de arbitri, devenind stagiar. De asemenea, arbitru de fotbal este şi fiica lui Narcis Grigore, Laura Irina (17 ani), care a obţinut cea mai mare notă, 9,80, la examenul din mai 2015, în urma căruia a devenit stagiar! Ulterior, tânăra a mai urcat o treaptă, iar în prezent are categoria a II-a, obţinând la examen a patra medie dintre cei 11 declaraţi admişi. „În familie, Laura Irina a preluat ştafeta de la mine. Nu a jucat fotbal, dar îi place foarte mult acest sport“, arată Narcis Grigore.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii