Gică Hagi, invitat de Glasgow Rangers să joace într-un super meci în Scoția
Gică Hagi, invitat de Glasgow Rangers să joace într-un super meci în Scoția
01 Jan, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
3064
Marime text
- Căpitanul echipei stelelor mondiale va fi Luis Figo, care, pe lângă Hagi, va avea alături și alți foști mari fotbaliști, precum Roy Makaay, Roberto Carlos sau Robert Pires.
Pe 26 martie 2022, stadionul „Ibrox“ din Glasgow va găzdui un super meci, „Legendele lui Rangers“ contra „Legendelor Mondiale“, sărbătorindu-se cu acest prilej 150 de ani de la înființarea grupării scoțiene.
Clubul la care evoluează și internaționalul român Ianis Hagi a anunțat câteva dintre numele mari care au fost invitate să ia parte la acest eveniment, iar în echipa legendelor mondiale a fost „convocat“ și cel mai bun fotbalist din istoria României, Gică Hagi (tatăl lui Ianis), în prezent manager tehnic la Farul Constanța și acționar principal la FCV Farul. Căpitanul echipei stelelor mondiale va fi Luis Figo, care va avea alături, pe lângă Hagi, și alți foști mari fotbaliști, precum Roy Makaay, Roberto Carlos sau Robert Pires. De cealaltă parte, pentru starurile lui Rangers vor evolua nume precum Giovanni van Bronckhorst (actualul antrenor al campioanei Scoției), Paul Gascoigne, Kris Boyd, Michael Mols, Saša Papac sau Nikica Jelavić.
La capătul unui sezon 2020/2021 în care a dominat cu autoritate prima ligă a Scoţiei, devenind campioană, fără a pierde vreun meci, Glasgow Rangers a organizat, în luna mai a acestui an, o gală în care le-a oferit o serie de premii jucătorilor ei. Printre laureaţi s-a numărat şi Ianis Hagi, desemnat cel mai bun tânăr jucător al anului. Internaţionalul constănţean a avut şi el un sezon cu realizări, fiind cel mai bun pasator din campionatul Scoţiei, cu 15 pase decisive. În plus, el a reuşit şi opt goluri. „Trofeul de cel mai bun tânăr jucător al anului i-a revenit lui Ianis Hagi, pentru un prim sezon al său la Rangers remarcabil“, s-a arătat pe site-ul oficial al clubului scoţian.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: ZIUA de Constanța
Citește și:
Ce transferuri vizează Gică Hagi la Farul Constanța. „Vom completa echipa“ (GALERIE FOTO)
Ianis Hagi, desemnat cel mai bun tânăr jucător al anului la Gala Rangers
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii