Gică Hagi şi-a fixat ţinte mai înalte. Rămâne la Viitorul sau merge în străinătate? „Vreau să fac echipă mare. Dacă nu, plec!“
Gică Hagi şi-a fixat ţinte mai înalte. Rămâne la Viitorul sau merge în străinătate?: „Vreau să fac
12 Dec, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
1955
Marime text
Managerul tehnic al FC Viitorul, Gică Hagi, nu a ascuns că, după performanţele realizate cu echipa constănţeană, vrea să ridice ştacheta şi să aibă o altă motivaţie, ca antrenor, fie cu trupa de la Ovidiu, fie cu o echipă din străinătate care să-şi propună obiective înalte.
După partida cu FCSB, din campionat, pierdută de FC Viitorul cu 0-2 în deplasare, „Regele“ a readus în discuţie mai vechiul său obiectiv. Şi a fost clar. Performanţă şi mai mare. În acest scop, prima variantă e ca Viitorul să-şi alcătuiască o echipă foarte tare, cu care Hagi să lupte din nou la campionat şi să obţină mult mai mult în Europa. Dacă nu se va reuşi aceasta, cel mai bun jucător din istoria fotbalului românesc vrea să plece la o formaţie tare din afară, pentru a-şi putea atinge obiectivele următoare. „Îmi doresc să am şi eu o echipă puternică, să mă bat la campionat. Nu mai pot să vin în faţa presei şi să spun că vrem să rămânem în Liga 1, când noi am câştigat campionatul acum doi ani. Nu mai pot. Avem alte pretenţii. Am două variante. Prima, vreau să fac o echipă mai competitivă, mai bună, care să se bată pentru a câştiga campionate. Dacă vreţi să mă mai vedeţi aici. Dacă nu, o să plec! Trebuie să mă duc şi eu să mă bat la campionat, să am putere, jucătorul să fie puternic în teren, nu să simtă că vine mingea la el şi «aoleu, vine bomba!». Ia mingea, joacă în faţă, caută liniile, progresia, atacă poarta! Nu contează vârsta, ci personalitatea. Cu Dinamo ne-a ieşit, acum (n.r. cu FCSB) nu ne-a mai ieşit. Voi vedea cât o să mai am răbdare, să lucrez cu tineri, cu tineri şi iar cu tineri. La un moment dat, îmi doresc să am şi presiunea aceea de a câştiga campionatul. Mă motivează şi pe mine“, a menţionat Hagi.
„Regele“ crede că şi-a încheiat ciclul la FC Viitorul, iar în continuare vrea să activeze la o echipă foarte puternică. „C-o fi la Constanţa, tot cu Viitorul, sau la Bucureşti, în capitale din Europa sau în altă parte vom vedea. Cu siguranţă însă că îmi doresc altceva. Ori un club mai puternic al meu, care să mă motiveze şi să fac performanţă şi în Europa, nu numai în ţară. Ori o echipă de afară. În ţară le-am făcut pe toate. Am luat campionatul cu FC Viitorul, iar la juniori avem peste 20 de titluri naţionale. Plus câţi jucători am scos în cei aproape zece ani de când existăm (se împlinesc la anul). Dar nu pot să mai stau să mă bată jucătorii pe care i-am crescut eu. Vreau să fac eu echipă mare, să mă bat eu. Dacă nu, plec! N-o să mai accept să dau în altă parte jucători. Dacă îi dau, nu mai stau eu, că iau bătaie. N-am zis că plec, ci că e o variantă. Poate se schimbă ceva şi rămân. Prima variantă e să fac o echipă foarte bună aici. N-o fac, n-o să mai stau. N-o să mai fiu eu, să antreneze altcineva. Eu cred că mi-am terminat ciclul la Viitorul. În următorii zece ani, vreau să urmez un ciclu cu o echipă puternică. Am un gând european. În rest, le-am făcut pe toate. Şi ce să fac în continuare, să produc mereu jucători tineri şi să o iau în fiecare zi de la capăt? Câţi neuroni să am şi eu? Am şi eu pretenţii. În plus, mentalitatea mea mă obligă să vreau să fiu cel mai bun. Vreau să mă lupt pentru a câştiga campionatul. Aici sau afară, cu un proiect foarte bun. Dacă nu, bag pe altul, mă retrag şi stau în spate“, a mai spus Gică Hagi.
La anul, când structurile fotbalistice ale „Regelui“ vor face zece ani, se va organiza o festivitate aparte, a anunţat Hagi. „Am purtat zecele pe tricou şi o să fac o petrecere frumoasă. Mie mi-a plăcut zecele, să decid, să am personalitate. Fotbalul e viaţa mea. Aici. Încolo, Dincolo. Mămica m-a făcut porumbel. Eu sunt porumbel. Peste tot. De mic am plecat de acasă. Astăzi am fost într-un loc, mâine în altul. Pe unde am fost am lăsat câte ceva. Măcar bună ziua. Am dat bună ziua şi ştiu să o dau. Personalitatea am lăsat-o peste tot. În rest, în continuare voi munci pentru fotbal. Aşa mă văd. Nu mă văd făcând altceva“, a precizat Gică Hagi.
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

„În ţară le-am făcut pe toate“

„Mămica m-a făcut porumbel“

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii