Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:33 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gimnasta constănțeană Alexia Vânoagă, vicecampioană mondială de junioare (GALERIE FOTO)

ro

02 Apr, 2023 20:00 1997 Marime text


Performanță deosebită înregistrată de gimnasta constănțeană Alexia Vânoagă, cea care, la Campionatul Mondial de junioare din Antalya, a cucerit medalia de argint!

Sportiva de la CS Farul Constanța, care e antrenată de Carmen Traicu, a devenit vicecampioană mondială la bârnă, după ce se calificase în finală cu al patrulea punctaj.   

România a participat la întrecerea feminină a Mondialelor cu Alexia Vănoagă, Crina Tudor, Alexandra Florea (CSS1 Constanța) și Anamaria Mihăescu, însoțite de de antrenorii Adela Popa, Carmen Traicu și Sebastian Nemeș.

Tricolorele s-au clasat pe locul opt la echipe, cu 97.964 puncte. 

Alexia Vănoagă este vicecampioană mondială de juniori! În Antalya ea a câştigat medalia de argint în finala de la bârnă cu 12.833. Aur pentru Hanyue Yu (China) - 13.133, bronz pentru Cristella Brunetti-Burns (Canada)-12.600.

Gimnasta de 14 ani, antrenată de Carmen Traicu, a obţinut, ca şi în calificări, cea mai mare notă la execuţie (8.233). Alexia face parte din programul “Ţară, ţară, vrem campioane”, coordonat de Mariana Bitang şi de Octavian Bellu și finanțat de OMV Petrom.

“Este un obiectiv depăşit de delegaţia României la această ediţie a campionatelor mondiale de juniori, ceea ce demonstrează că gimnastele, antrenorii şi comisia de selecţie au fost o echipă. Obiectivul era un loc 4-6, iar Alexia a fost minunată. Pentru juniori anul competiţional internaţional nu s-a încheiat. În iulie urmează FOTE, competiţie pentru care sunt convinsă că se vor pregăti cu aceeași seriozitate. Le urăm mobilizare şi succes!“- Carmencita Constantin, Președinte FRG.

Delegația României se va întoarce acasă, mâine, 3 aprilie, la ora 20.20, la aeroportul Henri Coandă.



Felicitări, Alexia, felicitări antrenorilor de la CNOPJ Constanța!, este mesajul Federației Române de Gimnastică.


Sursa foto: Facebook (CS Farul Constanța)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii