Gimnastică ritmică Sportivele de la Victoria Cumpăna şi CSS1 Constanţa, medaliate la Cupa „Sportul Studenţesc”
Gimnastică ritmică: Sportivele de la Victoria Cumpăna şi CSS1 Constanţa, medaliate la Cupa „Sportul Studenţesc”
03 Mar, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
3139
Marime text
- La Cupa „Sportul Studenţesc”, desfăşurată în capitală, au participat peste 120 de gimnaste de la cluburi din ţară.
La Bucureşti s-a disputat Cupa „Sportul Studenţesc”, prima competiţie internă la gimnastică ritmică pe acest an. Au participat 127 de gimnaste, reprezentând 12 cluburi, iar printre sportivele care au urcat pe podium se numără şi reprezentantele litoralului, de la Victoria Cumpăna şi CSS1 Constanţa.
Gimnastele legitimate la clubul sportiv din Cumpăna şi antrenate de Elena Vlad au obţinut 13 medalii (patru de aur, patru de argint şi cinci de bronz), astfel: Maya Ulrich - două medalii de aur, o medalie de argint, Miruna Matei - o medalie de aur, două medalii de argint, Andrada Luțan - o medalie de aur, Bianca Georgescu - o medalie de argint, Diana Mihăilescu - o medalie de bronz, Elena Cășăriu - o medalie de bronz, Maria Popescu - o medalie de bronz, Antonia Luțan - o medalie de bronz şi Daria Făgăraș - o medalie de bronz.
„Acestă competitie este inclusă în programul de pregătire pentru Campionatul Naţional, ce se va avea loc în luna aprilie, la Ghimbav.
Așa cum ne-au obișnuit, sportivele pregătite de Elena Vlad au obținut rezultate remarcabile”, se arată pe pagina de Facebook „Cumpăna News”.
De la CSS1 Constanţa au urcat pe podium două junioare pregătite de Mariana Paris: Beatrice Ristea, care a cucerit argintul pentru exerciţiul cu panglica, şi Iulia Caraman - medaliată cu bronz pentru exerciţiul cu măciuci.
În secţiunea Galerie Foto a acestui articol găsiţi mai multe imagini cu medaliatele constănţene de la Cupa „Sportul Studenţesc”.
Sursa foto: Facebook (Cumpăna News, CSS1 Constanţa)
Citeşte şi:
Gimnastele campioane de la Victoria Cumpăna, premiate pentru rezultatele de la ultimele competiții
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii