Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:21 18 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Goluri „braziliene“ pentru Farul Constanța. Rivaldinho - al doilea marcator al echipei, Gustavo - la debut. „M-a învățat limba română“

ro

17 Nov, 2024 17:00 1124 Marime text

  Rivaldinho a adus victoria Farului cu Unirea Slobozia. Sursa foto: Farul Constanța
  • Rivaldinho a înscris de patru ori până acum în ediția 2024/2025 a Superligii, dar a punctat și în Cupa României.
Farul Constanța, campioana României din sezonul 2022/2023, a debutat cu dreptul în returul sezonului regular al stagiunii 2024/2025, în etapa a 16-a câștigând în deplasare cu Unirea Slobozia, scor 1-0, prin golul lui Rivaldinho. Cu două etape înainte, înscrisese și celălalt brazilian al Farului, Gustavo.
 
Atacantul Rivaldinho (29 de ani), fiul celebrului Rivaldo, este al doilea marcator al Farului din campionat, cu patru reușite (la egalitate cu un alt stranier, armeanul Narek Grigoryan), golgeterul „marinarilor“ fiind căpitanul Denis Alibec, cel care a punctat de cinci ori până acum în actuala ediție a Superligii. 
 
„Primul meu obiectiv e să ajut Farul“
 
„E foarte important că am început returul cu o victorie. Acesta era obiectivul nostru. Știam că ne aștepta un meci foarte greu, cu o echipă bună, bine organizată, dar am reușit să câștigăm. Aveam mare nevoie de cele trei puncte. A fost o centrare foarte bună a lui Cercel, am înscris cu capul, sunt fericit și pentru el, că a făcut un meci extraordinar.
 
Urmează o perioadă grea, cu multe deplasări. Prima dată, trebuie să ne gândim la următorul meci, acasă, cu suporterii noștri și să câștigăm. Am simțit sprijinul fanilor la partida cu Unirea Slobozia. A fost foarte frumos, au venit mulți și la sfârșit am putut să ne bucurăm împreună. Vom avea o partidă foarte grea contra Oțelului, va trebui să ne pregătim foarte bine, să câștigăm, iar apoi vom vedea.
 
Trebuie să luăm fiecare meci în parte. Obiectivul clubului e calificarea în play-off. O luăm pas cu pas. Eu vreau să marchez cât mai mult. Sunt fericit că am ajuns la patru goluri în campionat, am marcat și în Cupa României, dar primul meu obiectiv e să ajut Farul, dând pe teren ce am mai bun, pentru a încerca să câștigăm fiecare meci“, a declarat Rivaldinho (29 de ani), la Farul TV
 
Bucurie dublă
 

Gustavo (22 de ani) a marcat în partida din etapa a 14-a Farul - Universitatea Craiova 3-2. Fericirii obținerii a trei puncte extrem de importante, venite într-un moment greu în campionat pentru Farul, i s-a adăugat satisfacția primului gol reușit de tânărul jucător brazilian în tricoul alb-albastru! Și ce gol, marcat într-un moment de cumpănă a partidei, la scorul de 2-1 în favoarea Farului, dar cu gazdele jucând în zece oameni, după eliminarea lui Ionuț Vînă, din minutul 48. Condusă cu 2-0 la pauză, echipa craioveană redusese din diferență în minutul 52 (din penalty) și forța egalarea, dar a venit minutul 60, cel în care, după un corner bătut de Eduard RadaslavescuGustavo a marcat pentru 3-1, într-o partidă în care s-a confruntat cu probleme medicale! 
 
Îi plac sarmalele și baclavalele
  
Gustavo Marins. Sursa foto: Farul Constanța„Sunt foarte fericit pentru primul meu gol la Farul.  Dar mai importantă a fost victoria, într-un meci dificil. Mi-a fost greu, m-am confruntat cu probleme de sănătate, am vomitat cu două ore înainte de meci, dar și la pauză.

Am câștigat apoi și cu Unirea Slobozia, începând returul cu dreptul, ceea ce ne bucură. A fost o victorie prețioasă și mergem înainte. Avem un moral bun. Îmi doresc să ne calificăm în play-off.

Mă simt foarte bine la Constanța, acum înțeleg mult mai bine limba română și o vorbesc mai bine. Am un sezon bun. Rivaldinho m-a învățat limba română. Nu contează că sunt tânăr, ci contează dorința de a obține la fiecare meci trei puncte.


Jucătorul meu favorit ca fundaș este Thiago Silva, iar echipa favorită, în afara Farului, este Gremio Porto Alegre. În România, ca preparate culinare, îmi plac sarmalele și baclavalele“, a menționat Gustavo, potrivit sursei citate mai sus.  
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Farul Constanța, remiză în amicalul cu Cerno More Varna (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii