Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:20 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Goluri spectaculoase ale constantenilor in Cupa Romaniei

ro

26 Oct, 2006 00:00 1074 Marime text

Momentul culminant al partidei de la Sacele l-a reprezentat golul spectaculos inscris de Farmache, care a trecut cu calcaiul mingea peste portarul Barbu si a marcat in poarta goala * O misiune mult mai grea a avut-o insa Farul II, contra lui Dinamo * Dupa ce bucurestenii au deschis scorul repede, in minutul 10, prin Danciulescu, meciul s-a echilibrat surprinzator, iar in repriza a doua elevii lui Sebastian Iovanescu au reusit chiar sa egaleze, tot printr-un gol spectaculos

Atat Farul Constanta, cat si echipa satelit Farul II, au jucat marti in saisprezecimile Cupei Romaniei, numai prima dintre ele reusind insa calificarea in optimile competitiei. Dupa cum se stie, echipa mare a Farului s-a impus la Sacele cu scorul de 4-1 in fata formatiei de Liga a II-a, Gloria Buzau. Pentru constanteni au evoluat Vlas - Farmache, I. Barbu, Schiopu, Florea - Lungu, Gheara, Pacuraru, Voiculet (Senin min. 73) - Gurita (Nae min. 82), T. Moldovan (Disney min. 87). Despre acest meci, antrenorul secund Lucian Marinof a declarat ca experienta si valoarea si-au spus cuvantul. "Un meci care la inceput parea echilibrat, dar care s-a incheiat pana la urma cu o victorie clara. Experienta si valoarea jucatorilor s-au vazut. Repriza a doua a fost fara probleme pentru noi. Sa speram ca aceasta victorie este un pas spre redresare", a declarat Marinof. Partida de la Sacele a fost una spectaculoasa, mai ales in cea de-a doua repriza, momentul culminant reprezentandu-l golul spectaculos inscris de Farmache, al patrulea si ultimul al constantenilor. Fotbalistul Farului a primit o pasa din linia de mijloc si a sprintat spre poarta lui Barbu, goalkeeperul buzoian. Fiind o situatie de unu la unu, acesta a iesit in intampinarea lui Farmache depasind chiar linia careului de 16 metri. In acel moment, jucatorul Farului a inventat un artificiu tehnic superb, trecand mingea cu calcaiul peste portarul Gloriei si inscriind in poarta goala. "Marinarii" au evoluat dezinvolt la Sacele, reusind astfel si goluri frumoase, iar acesta poate fi intr-adevar semnalul unei reveniri si in campionat. O misiune mult mai grea a avut-o insa Farul II, care s-a deplasat la Bucuresti pentru a intalni pe stadionul Lia Manoliu liderul clasamentului, Dinamo. Desi toate premizele le erau nefavorabile, elevii lui Sebastian Iovanescu au intrat pe teren decisi sa faca meciul vietii lor, performanta de care au fost foarte aproape. Dinamo a folosit, ce-i drept, o echipa fara multi titulari de drept din care nu au lipsit totusi Danciulescu, Ganea sau Tames. Dupa ce bucurestenii au deschis scorul repede, in minutul 10, prin Danciulescu, meciul s-a echilibrat surprinzator, iar in repriza a doua Farul II a reusit chiar sa egaleze! A fost din nou un gol constantean frumos, inscris intr-o maniera care numai de o echipa de Liga a III-a nu ne-a adus aminte. Larie s-a inaltat in careul aglomerat al gazdelor si a inscris cu o lovitura de cap, in urma unui corner foarte bine executat. Timp de opt minute, Farul II a fost egala cu lidera campionatului Romaniei, insa in minutul 62, Dinamo a trecut din nou in avantaj, prin reusita lui Ganea. Tot fostul international a consfintit si scorul final, 3-1 pentru gazde, in minutul 79, insa "faristii" mici parasesc competitia cu capul sus, pierzand mai mult decat onorabil in fata unui adversar gigantic. Farul II a evoluat pe Lia Manoliu, in fata a 4000 de spectatori in urmatoarea formula: Curca - Perenyi (Pascale min. 46), Larie, Armando, Taralunga - Soare, Matei, Boghitoi, Durbac (Lupu min. 64) - Neaga (Florea min. 69), L. Mihai (Gospodin min. 79).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii