Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:08 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gurita se contrazice cu Ion Marin

ro

19 May, 2007 00:00 1431 Marime text
1179522313.jpg

Dupa ce directorul tehnic al Farului a afirmat ca atacantul nu poate sa semneze, luni, cu "militarii", Gurita a replicat, spunand ca Ion Marin nu e in masura sa vorbeasca despre acest lucru

Directorul tehnic al FC Farul, Ion Marin, a declarat ca atacantul Mihai Gurita nu poate ajunge la un acord cu Steaua, fara acceptul clubului de pe litoral. El a vorbit in termeni duri despre aceasta situatie. "Gurita mai are putin si cade de pe glob la cate cluburi trebuia sa se transfere in ultimii ani. A fost dat ba prin Kazahstan, ba prin Germania, ba prin Asia, nici el nu mai stia unde sa se duca. Si acum, ca si in ceilalti ani, nu s-a primit nicio scrisoare de intentie pe adresa clubului pentru Gurita, asa cum nu am primit niciun fel de cerere pentru niciun jucator al Farului pana in acest moment. Este treaba lui Gurita daca afirma ca luni va semna cu Steaua. Ma doare undeva de ce semneaza Gurita. Este jucatorul Farului inca doi ani si, fara acceptul clubului, nu poate semna nimic. Va fi suspendat doar daca nu se va prezenta la antrenamente", a afirmat Marin. Contactat telefonic pentru a-si exprima punctul de vedere in legatura cu aceste afirmatii, Mihai Gurita a fost foarte surprins si a avut o reactie pe masura. "Cum poate sa spuna Ion Marin asa ceva, ce treaba are el cu transferul meu? E cumva presedintele clubului? E doar director tehnic. Nu cred ca este el in masura sa declare ca nu ma pot transfera, pentru ca aceste lucruri le hotaraste numai domnul Bosanceanu", s-a revoltat Gurita. Gheorghe Bosanceanu explica Ca raspuns la aceste afirmatii, Gheorghe Bosanceanu a declarat urmatoarele: "Cel care are treaba cu transferul lui Gurita este clubul Farul, care nu este doar o constructie din caramida, ci este format din niste oameni, Florentin Chiforeanu, Ion Marin, eu... Pe toti ii intereseaza transferurile, deci si pe Ion Marin. Insa, intotdeauna, ultimul cuvant il voi avea eu, pentru ca eu dau banii, nu? Scrisoare de intentie de la vreun club, nu am primit pentru Gurita, decat asa, prin presa, asa ca nu stiu cat de serios e acest transfer. Insa Gurita stie foarte bine ca, asa cum el trebuie sa ajunga la o intelegere cu echipa care il vrea, la fel trebuie sa se inteleaga si cu noi". In ultima vreme, atacantul Farului a fost ofertat atat de Steaua Bucuresti, cat si de Universitatea Craiova, echipa pe care „marinarii“ o vor intalni, duminica, la Constanta, in ultimul meci al lor din acest sezon, in fata propriilor suporteri. Se pare, conform afirmatiilor acestuia, ca pana la urma castig de cauza va avea clubul bucurestean, acordul urmand sa fie incheiat luni. Pana atunci, Gurita doreste sa contribuie la salvarea de la retrogradare a Farului, printr-o victorie pe teren propriu in fata "Stiintei". "Va fi un meci greu cu Universitatea Craiova, insa ne dorim foarte mult o victorie, atat pentru a sta linistiti din punctul de vedere al ramanerii in Liga I, cat si pentru a le face un cadou suporterilor la ultima aparitie in fata lor. Dupa sase luni fara victorie la Constanta, merita sa le oferim asa ceva", a mai precizat Gurita. Partida dintre Farul si Craiova va avea loc duminica, incepand cu orele 18.00, si va fi arbitrata la centru de Tiberiu Lajos. Intrarea va fi libera.

Scris de: {autor}Cristian TENTU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii