H3RO by TriChallenge Mamaia găzduieşte cea mai mare competiţie de triatlon din sud-estul Europei. Programul de sâmbătă şi duminică
H3RO by TriChallenge: Mamaia găzduieşte cea mai mare competiţie de triatlon din sud-estul Europei. Programul
21 Sep, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2043
Marime text
A 11-a ediţie a celei mai mari competiţii de triatlon din sud-estul Europei, H3RO by Trichallenge, a debutat ieri în staţiunea Mamaia, cu proba de Aquathlon. Toţi participanţii înscrişi la H3RO - Aquathlon vor puncta în clasamentul pentru Cupa Naţională.
Vineri, au avut loc probele pentru copii, categoria de vârstă 9 - 10 ani. 11 - 13 ani, cadeţi, juniori, elite şi amatori. Ziua de sâmbătă, 21 septembrie, este rezervată probelor Supersprint, Sprint (individual, ştafetă) şi Olimpic (individual, ştafetă). Programul este următorul: ora 8.30 - startul probei Supersprint; 9.20 - start Sprint individual şi ştafetă; 10.30 - start Olimpic individual şi ştafetă; 17:00 - ceremonia de premiere. Duminică, 22 septembrie, de la ora 8.00, sunt programate cursele pe distanţă Half, proba H3RO individual şi ştafetă. Toţi participanţii înscrişi vor puncta în clasamentul naţional pe distanţă Half. Festivitatea de premiere va avea loc la ora 17.00.
Ediţia din acest an aduce la start nu mai puţin de 1.300 de participanţi, inclusiv 200 de sportivi veniţi din toate colţurile lumii. Dintre cei 200 de străini ce reprezintă 38 de ţări, nu mai puţin de 78 de sportivi reprezintă Elitele, cel mai înalt nivel de performanţă la nivel global. Competiţia înglobează două Campionate Naţionale, o Cupă a României şi o Cupă Europeană. Anul acesta aduce şi două Campionate Naţionale în cadrul festivalului.
Probele de triatlon pe Distanţa Half reprezintă, totodată, şi ultima etapă din circuitul Federaţiei Române de Triatlon - FRTRI Halfdistance. De asemenea, proba olimpică şi proba sprint sunt parte din circuitul Triathlon Series Events şi Romanian Triatlon Series, H3RO by TriChallenge fiind chiar ultima etapa din aceasta serie. Până în prezent, pe parcursul primilor zece ani, TriChallenge Mamaia a mai fost gazda a două cupe Europene, punând astfel România pe harta europeana a competiţiilor majore de triatlon.
Sursa foto: Facebook (Primăria municipiului Constanţa)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii