Hagi a fost huiduit de suporterii "rechinilor"
Hagi a fost huiduit de suporterii "rechinilor""Marinarii" sunt mai aproape de Intertoto
# Gheorghe Hagi a fost huiduit de suporterii formatiei Farul la finalul meciului disputat la Constanta, sambata * Antrenorul echipei banatene a starnit nemultumirea fanilor constanteni si in momentul in care a acceptat sa antreneze pe Poli Timisoara * Antrenorul echipei Farul, Momcilo Vukotici, s-a declarat satisfacut de rezultatul meciului cu Poli Timisoara, insa a subliniat ca in prima parte a jocului mijlocasii sai nu au asigurat o buna legatura intre aparare si atac
Antrenorul echipei Poli Timisoara, Gheorghe Hagi, a fost huiduit de suporterii formatiei Farul la finalul meciului disputat la Constanta, sambata. La iesirea de la conferinta de presa de la finalul partidei, Hagi a fost asteptat de mai multi membri ai galeriei echipei de la malul marii. Fostul international roman, care a debutat in Divizia A la Farul, a avut o discutie cu suporterii constanteni la finalul careia acestia i-au strigat "Hagi, mercenarul", "E stelist, Hagi e stelist" si "Dati-l afara pe Hagi". Gheorghe Hagi, aflat la primul meci la Constanta ca antrenor al unei echipe adverse, a fost huiduit de o parte a spectatorilor si inainte de inceperea meciului. Antrenorul echipei banatene a starnit nemultumirea fanilor constanteni si in momentul in care a acceptat sa antreneze pe Poli Timisoara. Suporterii Farului au solicitat atunci schimbarea denumirii stadionului din Constanta din "Gheorghe Hagi". La conferinta de presa de la sfarsitul meciului Farul - Poli Timisoara, Gheorghe Hagi l-a acuzat pe finantatorul gruparii constantene, Gheorghe Bosanceanu, ca i-a manipulat pe suporteri pentru a scanda impotriva sa. "Vreau sa pastrez doar partea buna a lucrurilor si ii pastrez pe cei care sunt de partea mea. La ceilalti nu ma gandesc. Suporterii au fost manipulati si nu o sa dau mana cu Bosanceanu niciodata pentru ca ma murdaresc", a spus Hagi, care imediat dupa meci a refuzat sa dea mana cu finantatorul gruparii constantene. Gheorghe Hagi a subliniat ca Farul a fost echipa mai inteligenta in meciul de sambata si ca a meritat victoria. "Am facut o prima repriza foarte buna si am marcat un gol pe neatentia lor. Viata merge inainte. Nu traversam un moment bun. Le-am spus baietilor ca viata merge inainte si ca trebuie sa jucam foarte bine in ultimele trei etape", a subliniat Hagi. Antrenorul echipei Farul, Momcilo Vukotici, s-a declarat satisfacut de rezultatul din meciul cu Poli Timisoara, insa a subliniat ca in prima parte a jocului mijlocasii sai nu au asigurat o buna legatura intre aparare si atac. "Am avut un start de prima repriza mai slab. Nu am putut sa ne facem jocul obisnuit, deoarece am avut trei jucatori indisponibili, Farmache, Florea si Liviu Mihai. Au fost probleme si la mijloc, pentru ca nu s-a facut cum trebuie legatura intre aparare si atac, insa dupa pauza ele au disparut. Sunt trei puncte importante pentru Cupa UEFA Intertoto si sper sa o tinem tot asa", a explicat tehnicianul sarb.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp