Hagi, alături de juniorii Academiei, la Puskas - Suzuki Cup
Hagi, alături de juniorii Academiei, la Puskas - Suzuki CupInvitată de onoare la această competiţie, formaţia pregătită de Daniel Rădulescu va face parte din Grupa B, alături de Honved Budapesta şi Panathinaikos Atena, primul meci urmând să îl dispute vineri, de la ora 18.00, în compania celor de la Honved. Din cealaltă grupă a întrecerii din Ungaria fac parte organizatoarea turneului, Academia Ferenc Puskas, Ferencvaros Budapesta şi Real Madrid. „Nu ne cunoaştem adversarii din grupă, însă e foarte important de ştiut faptul că Honved şi Panathinakos au fost chiar finalistele ediţiei trecute. În ceea ce ne priveşte, vom încerca să obţinem maximum din această competiţie, ţinta principală fiind finala", a declarat pentru site-ul oficial al turneului directorul general al Academiei Hagi, Zoltan Iasko. Gheorghe Hagi va fi şi el alături de echipa sa la turneul din Ungaria. Echipa Academiei Hagi nu îi va avea în teren la Puskas - Suzuki Cup 2011 pe cei şase internaţionali de juniori (George Şerban, Ionuţ Puţanu, Bogdan Mitache, Bogdan Ţîru, Gabriel Iancu şi Daniel Păiuş), aceştia aflându-se în aceeaşi perioadă în pregătiri cu lotul naţional al României U17, pentru turneul final al Campionatului European (Serbia, 3-15 mai).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp