Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:11 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hagi, după Farul Constanța - Oțelul Galați 0-1 „Prima repriză, cea mai proastă, nu am nicio explicație“

ro

22 Nov, 2024 23:55 1536 Marime text
Gheorghe Hagi. Sursa foto: ZIUA de Constanța

Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului Constanța, a vorbit după meciul pierdut pe teren propriu cu Oțelul Galați, 0-1 în etapa a 17-a a Superligii.

A fost un meci echilibrat. Cred că prima repriză a fost cea mai proastă pe care am jucat-o noi. Nu am nicio explicație de ce am jucat de maniera în care am făcut-o. Cred că totul tine de atitudinea, determinarea și concentrarea jucătorilor, că suntem la muncă. La pauză, am făcut schimbare și ușor – ușor, cât de cât, a mai fost ceva, dar fără să fim limpezi, concreți, să atacăm și noi poarta, să putem marca. Din prima zi le-am zis că trebuia să facem asta.

Știam că Oțelul iese la joc, se luptă. Din păcate, nu am jucat cum trebuia, iar fotbalul te pedepsește. N-am câștigat un duel în careu, ei au câștigat toate mingile de la aut. Mai devreme sau mai târziu îți vine și acest lucru. Doare, dar asta e. Am zis că vom avea un an greu și se adeverește.

În ultimele trei meciuri. am arătat bine, din păcate acum s-a văzut în teren în prima repriză ce s-a întâmplat în aceste două săptămân, cu plecat și venit de la loturile naționale.  În ultimele două zile au venit ceilalți. Am încercat să pregătim meciul, să-i conectez, să se uite în față, să uite ce-i în spate, să fie pregătiți de luptă și să lupte, pentru că Oțelul te duce în direcția asta, cu un fotbal mai direct, mai vertical.  În partea secundă, am încercat să aduc ceva, să scot ceva, dar a fost puțin.

Am fost prea lenți, prea previzibili, am pasat prea mult în spate. Pasa în spate e bună câteodată, dar într-un anumit context, dacă o duci unde trebuie. Dar dacă o dai să scapi de ea, fără niciun scop tactic, atunci e greu să ajungi să dai la poartă. Practic, n-am văzut poarta, n-am atacat careul. A avut o fază – două, în rest prea săraci. Pe cei tineri nu i-am pus acum, că duminică au meci, iar săptămâna viitoare Champions League.  

E un an greu, ăștia suntem, chiar dacă înainte am făcut niște lucruri, lumea și jucătorii trebuie să uite, să nu stea prea sus, ci să coborâm cum trebuie, la nivelul care suntem noi și să câștigăm meciurile, să fim umili, modești. Nu să credem că suntem invincibili sau echipa care a câștigat campionatul. Dacă e așa, e dureros, a spus hagi, la Digi Sport.

        
Citește și:

Farul Constanța, învinsă acasă de Oțelul Galați. Golul victoriei, marcat în minutul 90+5!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii