Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:17 03 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hagi, după Sănătatea Cluj - Farul Constanța 1-1 „Fiecare meci e un test. Din păcate, majoritatea nu l-au trecut“

ro

31 Oct, 2024 20:09 1444 Marime text
Gheorghe Hagi. Sursa foto: Farul Constanța
Farul Constanța a obținut doar un punct din meciul cu echipa de liga a 3-a Sănătatea Cluj, jucat, astăzi, 31 octombrie 2024, pe Cluj Arena, în prima etapă a grupei C din Cupa României.

Pentru echipa de pe litoral au jucat mulți fotbaliști care au evoluat mai puțin în acest sezon sau au fost chiar la debut într-un meci oficial pentru „alb-albaștri“.

Conduși din minutul 47, „marinarii“ au egalat pe final, în minutul 85, prin Rivaldinho, din pasa lui Alibec, trimis pe teren în minutul 78.

La final, managerul tehnic al Farului, Gheorghe Hagi, s-a arătat nemulțumit față de evoluția echipei de pe litoral. 

Voiam cele trei puncte, pentru că ne gândim la Cupă, dar a fost greu. Atitudinea, determinarea, concentrarea... Ofensiv, n-am avut viteză de joc, nu ne-am mișcat mult, nu am plimbat mingea, am fost previzibili și e clar că adversarul a dat tot ce are mai bun și ne-a blocat. Am fost lenți, previzibili și așa e greu să marchezi, să ataci, să ajungi la poartă.

Asta e, trebuia să văd mai mulți jucători. E clar că sunt nemulțumit.

Strategia n-a fost să odihnesc jucătorii. Ceilalți au contracte cu noi și trebuie să joace. A trebuit să-i văd. Fiecare meci e un test. Din păcate, majoritatea nu l-au trecut. Vom vedea, vom analiza.

Pentru cei de la Sănătatea Cluj era un meci important, de aceea au luptat să ajungă aici. Au dat totul. E o echipă talentată, care are jucători tineri. Știam asta, i-am analizat. Din păcate, n-am știut să-i desfacem, să plimbăm mingea, să avem ritm. Am fost lenți și previzibili, iar în fotbal e greu să marchezi dacă joci așa.


Pentru meciul cu U Cluj e clar că doi dintre jucătorii pe care i-ați văzut azi nu vor fi, sunt suspendați (n.r. Dican și Gustavo). E un meci important, cu echipa care e pe primul loc, o echipă grea, care joacă un fotbal bun. Vedem ce echipă vom face și încerca să ne batem pentru cele trei puncte, încercând să le luăm. Ne-a surprins pe toți poziția de lider a Universității, înseamnă că au planificat, au gândit. Lucrurile merg bine la ei, sunt într-o perioadă foarte bună. Bravo lor!, a spus Gheorghe Hagi.

 
Citește și:
 
Farul Constanța, egal cu Sănătatea Cluj (Liga a 3-a), la debutul în grupele Cupei României
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii