Haideţi la meci! Farul - Petrolul, la Constanţa Petre Grigoraş - „Aşteptăm fanii în număr mare, să ne conducă spre o nouă victorie“
Haideţi la meci! Farul - Petrolul, la Constanţa: Petre Grigoraş - „Aşteptăm fanii în număr mare, să
04 May, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
3295
Marime text
După două etape la rând în care a câştigat acasă cu Aerostar Bacău şi în deplasare cu FC Argeş, SSC Farul Constanţa primeşte replica echipei Petrolul Ploieşti, iar „marinarii“ speră să continue seria victoriilor.
Întâlnire de tradiţie în fotbalul românesc, Farul - Petrolul se joacă sâmbătă, 4 mai, de la ora 15.30, pe stadionul „Gheorghe Hagi“ din Constanţa, în etapa a 33-a a Ligii a 2-a. Pe locul 11 în clasament, cu 39 de puncte, Farul caută să obţină cât mai repede salvarea matematică de la retrogradare şi să se situeze pe o poziţie cât mai bună în ierarhie. De cealaltă parte, echipa ploieşteană (locul 5, cu 62 de puncte) încearcă să rămână în cărţile promovării, meciul de la Constanţa fiind cam ultima şansă şi acest sens. Astfel că ambele adversare de sâmbătă trag cu dinţii de victorie.
„Ne dorim cu toţii să câştigăm şi acest meci, după ultimele rezultate bune pe care le-am avut. Pentru obiectivul pe care îl avem, e foarte important să câştigăm cât mai multe partide. Suntem cu toţii conştienţi că e o partidă foarte importantă pentru noi. Trebuie să scăpăm de griji cât mai repede şi să încheiem campionatul pe o poziţie cât mai înaltă. Ne dorim ca până la final să nu ne mai împiedicăm deloc şi să câştigăm tot, dar să vedem, fotbalul e imprevizibil. Dacă nu eşti concentrat până la final, poţi avea surprize neplăcute. Mai avem o lună în care trebuie să rămânem la cel mai înalt nivel“, a declarat mijlocaşul Georgian Păun, care a decis trei victorii ale SSC Farul cu golurile sale, unele de-a dreptul miraculoase.
Petre Grigoraş, antrenorul principal al echipei constănţene, a făcut un apel către suporteri, pentru a veni în număr mare şi a susţine Farul. „Ne aducem aminte că, acum 20 - 30 de ani, echipe ca Farul, Petrolul, FC Argeş, UTA, Universitatea Cluj şi altele (acum în eşalonul secund) evoluau în prima ligă şi aveau un cuvânt greu de spus. Ştim cu toţii ce înseamnă Petrolul Ploieşti, are o bijuterie de teren şi suporteri fanatici, care sunt convins că şi sâmbătă vor veni în număr foarte mare să-şi susţină echipa. Orice rezultat în afară de victorie îi scoate din cursa pentru promovare. În tur, ne-au învins cu 2-1, chiar dacă am avut o evoluţie apreciată. Acum sunt altele datele problemei, loturile de jucători sunt substanţial schimbate. Faptul că se joacă sâmbătă, la ora 15.30, între două echipe de tradiţie ale fotbalului românesc, invită la o asistenţă numeroasă. Aşteptăm fanii în număr cât mai mare, pentru a ne conduce spre o nouă victorie. Avem nevoie de sprijinul lor şi de o atmosferă care să te îmbie la fotbal“, a punctat Grigoraş.
Principalul SSC Farul atrage atenţia că echipa trebuie să rămână concentrată până la final şi să joace la un nivel înalt. „Farul se exprimă altfel, chiar şi în meciurile pe care le-am pierdut am avut o evoluţie destul de bună. E clar că suntem pe un drum ascendent. Însă, dacă nu vom fi puternici până la final, vom avea probleme. Fotbalul te poate trăda, îţi poate da o lovitură când nu eşti serios şi profesionist şi nu pui pe primul plan fotbalul, ci altceva. Deocamdată, echipa e bine din toate punctele de vedere. În ultimele două etape, am avut meciuri foarte grele şi importante. Dacă vom fi concentraţi şi uniţi, sunt convins că până la final vom câştiga suficient de multe puncte ca să onorăm brandul Farul Constanţa cu un loc cât mai bun în clasament“, a punctat Petre Grigoraş.
Tehnicianul constănţean a subliniat că revirimentul SSC Farul din retur era de aşteptat, având în vedere schimbările care s-au produs în pauza de iarnă. „Când am preluat echipa, ştiam că nu era la un nivel foarte bun şi, cum-necum, trebuia să o ducem până în iarnă, să fim aproape acolo. După care, în iarnă, să aducem jucători peste nivel, care să crească valoarea lotului, ceea ce s-a şi întâmplat. Era normal ca rezultatele şi jocul să fie mult mai bune decât în tur. Oricum, si în iarnă au fost destul de multe probleme, cu o consolidare a lotului destul de târzie. În primele etape, am suferit puţin, lipsa omogenităţii spunându-şi cuvântul. Ne aşteptam la un parcurs mult mai bun în retur, la o creştere a nivelului de joc cu fiecare etapă care trecea. Băieţii au înţeles că fără muncă şi seriozitate nu se poate face nimic. În astfel de situaţii, talentul nu primează“, a menţionat Petre Grigoraş.
Celelalte meciuri ale etapei se joacă astfel: sâmbătă, 4 mai - Pandurii Tg. Jiu - Luceafărul Oradea (ora 11.00), CS Baloteşti - Metaloglobus Bucureşti (ora 11.00), Academica Clinceni - Energeticianul (ora 11.00), Daco-Getica Bucureşti - CS Mioveni (ora 11.00), Dacia Unirea Brăila - FC Argeş (ora 11.00), UTA - ASU Poli Timişoara (ora 13.30), Ripensia Timişoara - Aerostar Bacău (ora 15.00); duminică, 5 mai - ACS Poli Timişoara - U Cluj (ora 13.00); luni, 6 mai - Sportul Snagov - Chindia Târgovişte (ora 18.00).
Clasament: 1. Clinceni - 73p, 2. Chindia - 70p, 3. U Cluj - 66p, 4. Snagov - 63p, 5. Petrolul - 62p, 6. FC Argeş - 56p, 7. CS Mioveni - 49p, 8. UTA - 44p, 9. Ripensia - 42p, 10. Metaloglobus - 40p, 11. SSC Farul - 39p, 12. Oradea - 39p, 13. ASU Poli - 38p, 14. Pandurii - 37p, 15. Daco-Getica - 36p, 16. Energeticianul - 35p, 17. Bacău - 32p, 18. ACS Poli - 26p, 19. CS Baloteşti - 24p, 20. Brăila - 19p.
La finele sezonului 2018/2019, vor promova în Liga 1 primele două clasate, iar echipa de pe locul trei va disputa baraj de promovare / menţinere cu locul 6 din turneul play-out al primei divizii. În Liga a 3-a vor retrograda ultimele cinci clasate.
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa
Citeşte şi:
Meci de tradiţie la Constanţa, Farul - Petrolul Ploieşti. „Marinarii“ vizează a treia victorie la rând. Oaspeţii îşi joacă ultima carte (galerie foto)

„E o partidă foarte importantă pentru noi“

„Avem nevoie de sprijinul lor“

Fotbalul te poate trăda
Principalul SSC Farul atrage atenţia că echipa trebuie să rămână concentrată până la final şi să joace la un nivel înalt. „Farul se exprimă altfel, chiar şi în meciurile pe care le-am pierdut am avut o evoluţie destul de bună. E clar că suntem pe un drum ascendent. Însă, dacă nu vom fi puternici până la final, vom avea probleme. Fotbalul te poate trăda, îţi poate da o lovitură când nu eşti serios şi profesionist şi nu pui pe primul plan fotbalul, ci altceva. Deocamdată, echipa e bine din toate punctele de vedere. În ultimele două etape, am avut meciuri foarte grele şi importante. Dacă vom fi concentraţi şi uniţi, sunt convins că până la final vom câştiga suficient de multe puncte ca să onorăm brandul Farul Constanţa cu un loc cât mai bun în clasament“, a punctat Petre Grigoraş.
Se aşteptau la un parcurs mult mai bun în retur
Tehnicianul constănţean a subliniat că revirimentul SSC Farul din retur era de aşteptat, având în vedere schimbările care s-au produs în pauza de iarnă. „Când am preluat echipa, ştiam că nu era la un nivel foarte bun şi, cum-necum, trebuia să o ducem până în iarnă, să fim aproape acolo. După care, în iarnă, să aducem jucători peste nivel, care să crească valoarea lotului, ceea ce s-a şi întâmplat. Era normal ca rezultatele şi jocul să fie mult mai bune decât în tur. Oricum, si în iarnă au fost destul de multe probleme, cu o consolidare a lotului destul de târzie. În primele etape, am suferit puţin, lipsa omogenităţii spunându-şi cuvântul. Ne aşteptam la un parcurs mult mai bun în retur, la o creştere a nivelului de joc cu fiecare etapă care trecea. Băieţii au înţeles că fără muncă şi seriozitate nu se poate face nimic. În astfel de situaţii, talentul nu primează“, a menţionat Petre Grigoraş.
Celelalte meciuri
Celelalte meciuri ale etapei se joacă astfel: sâmbătă, 4 mai - Pandurii Tg. Jiu - Luceafărul Oradea (ora 11.00), CS Baloteşti - Metaloglobus Bucureşti (ora 11.00), Academica Clinceni - Energeticianul (ora 11.00), Daco-Getica Bucureşti - CS Mioveni (ora 11.00), Dacia Unirea Brăila - FC Argeş (ora 11.00), UTA - ASU Poli Timişoara (ora 13.30), Ripensia Timişoara - Aerostar Bacău (ora 15.00); duminică, 5 mai - ACS Poli Timişoara - U Cluj (ora 13.00); luni, 6 mai - Sportul Snagov - Chindia Târgovişte (ora 18.00).
La trei puncte de salvare
Clasament: 1. Clinceni - 73p, 2. Chindia - 70p, 3. U Cluj - 66p, 4. Snagov - 63p, 5. Petrolul - 62p, 6. FC Argeş - 56p, 7. CS Mioveni - 49p, 8. UTA - 44p, 9. Ripensia - 42p, 10. Metaloglobus - 40p, 11. SSC Farul - 39p, 12. Oradea - 39p, 13. ASU Poli - 38p, 14. Pandurii - 37p, 15. Daco-Getica - 36p, 16. Energeticianul - 35p, 17. Bacău - 32p, 18. ACS Poli - 26p, 19. CS Baloteşti - 24p, 20. Brăila - 19p.
La finele sezonului 2018/2019, vor promova în Liga 1 primele două clasate, iar echipa de pe locul trei va disputa baraj de promovare / menţinere cu locul 6 din turneul play-out al primei divizii. În Liga a 3-a vor retrograda ultimele cinci clasate.
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa
Citeşte şi:
Meci de tradiţie la Constanţa, Farul - Petrolul Ploieşti. „Marinarii“ vizează a treia victorie la rând. Oaspeţii îşi joacă ultima carte (galerie foto)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii