Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:10 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Halep, al doilea eşec consecutiv pe tărâm american

ro

04 Aug, 2011 00:00 1539 Marime text
halep.jpgJucătoarea de tenis Simona Halep a fost eliminată pentru a doua oară consecutiv în runda inaugurală a unui turneu WTA, după întrecerea de la Stanford.

Sportiva în vârstă de 19 de ani a fost învinsă de austriaca Tamira Paszek, la turneul de la Carlsbad (SUA), dotat cu premii totale în valoare de 721.000 de dolari. Constănţeanca a cedat după trei seturi în faţa sportivei clasate pe locul 36 în ierarhia mondială. Astfel, după un prim set în care Simona a dominat autoritar jocul şi la capătul căruia s-a impus cu 6-0, Paszek a echilibrat partida în următoarele. Austriaca a egalat situaţia la seturi după ce s-a impus în al doilea parţial, cu 6-4. În setul decisiv, Halep a avut şansa să încheie partida în favoarea ei, după ce a servit pentru meci la scorul de 5-4. Paszek a reuşit să câştige următoarele trei game-uri şi s-a calificat în următoarea fază a competiţiei din California, la capătul unei partide care s-a întins pe durata a două ore şi 32 de minute. În turul secund, Tamira Paszek o va întâlni pe a 11-a favorită a întrecerii, rusoaica Maria Kirilenko. Halep va trebui să se mulţumească cu premiul pentru prezenţa pe tabloul principal: un punct în clasamentul WTA şi 2.025 de dolari.

Cealaltă sportivă din România prezentă la turneul american, Sorana Cârstea a fost la rândul ei eliminată în primul tur de Coco Vandeweghe (SUA), scor 5-7, 7-6, 3-6.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii