Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:58 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Halep, invinsa de Sorana Carstea la Cincinnati

ro

10 Aug, 2010 00:00 2104 Marime text
halep.jpgJucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep a ratat calificarea pe tabloul principal al turneului de la Cincinnati (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 2.000.000 de euro.

Sportiva legitimată la CS Idu/LPS Nicolae Rotaru a fost eliminată în ultimul tur al calificărilor chiar de către compatrioata sa, Sorana Cârstea (locul 74 în clasamentul WTA), care s-a impus cu scorul de 6-2, 6-4. În primul tur, Sorana va juca în compania austriecei Sybille Bammer. Pe tabloul principal al turneului american mai sunt prezente alte două jucătoare din România, Monica Niculescu şi Alexandra Dulgheru. Niculescu, venită tot din calificări, va juca în turul inaugural împotriva jucătoarei din Germania, Sabine Lisicki, în timp ce Dulgheru va da piept rusoaicei Alisa Kleybanova. Altfel, Simona Halep a coborât în această săptămână o poziţie în ierarhia mondială, clasându-se pe locul 96, cu 714 puncte. Cea mai bine clasată jucătoare din România este în continuare Alexandra Dulgheru (locul 29, cu 2.005 puncte).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii