Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:28 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Handbal Club Municipal a surclasat echipa daneza Svendborg TGI Gudme

ro

09 Oct, 2006 00:00 936 Marime text

Victorie categorica in grupele Ligii Campionilor

# Cei mai buni marcatori ai echipei constantene au fost Laurentiu Toma, cu 11 goluri, Dragicevici, cu sapte reusite si Milinovici cu sase # Portarul Ionut Ionescu considera ca HCM a facut cel mai bun meci din acest sezon * Dupa doua etape, formatia THW Kiel conduce in grupa E a Ligii Campionilor, cu patru puncte, fiind urmata de HCM Constanta, tot cu patru puncte, dar un golaveraj mai slab, si de Svendborg TGI Gudme (0 puncte) si HC Banik (0 puncte)

Echipa HCM Constanta a castigat, sambata, pe teren propriu, cu scorul de 33-28 (17-12), meciul cu formatia daneza Svendborg TGI Gudme, din etapa a doua a grupei E a Ligii Campionilor. Cei mai buni marcatori ai echipei constantene au fost Laurentiu Toma, cu 11 goluri, Dragicevici 7 si Milinovici 6, in timp ce de la danezi cei mai buni jucatori au fost Jorgensen Kasper (7 goluri), Petersen si Morgensen (cate 6).Antrenorul Lucian Rasnita a declarat ca etapa a treia, cand echipa sa va intalni formatia germana THW Kiel, este hotaratoare pentru stabilirea formatiilor ce vizeaza calificarea in faza urmatoare. "THW Kiel are prima sansa de calificare, iar Constanta, Gudme si HC Banik Karvina pot sa intoarca aceste rezultate. Vreau sa felicit jucatorii ambelor echipe pentru acest spectacol. In seara aceasta a fost un handbal de calitate. Am reusit sa le punem probleme atat in atac, cat si in aparare, si cred ca HCM isi cauta identitatea de performanta. Multumesc publicului, care a fost al optulea jucator si ne-a asigurat victoria", a spus tehnicianul. Jucatorul Milutin Dragicevici a precizat ca HCM a obtinut o mare victorie. "A fost o lupta extraordinara intre doua echipe foarte bune, iar saptamana viitoare vom juca pentru locul intai cu nemtii de la THW Kiel", a spus jucatorul. La randul sau, Marius Stavrositu a apreciat ca HCM a meritat victoria. "Ma bucur ca am obtinut o victorie mare impotriva unei echipe puternice, am muncit mult si am meritat aceasta victorie. Consider ca diferenta a facut-o publicul, care a fost alaturi de noi", a precizat handbalistul. Portarul Ionut Ionescu considera ca HCM a facut cel mai bun meci din acest sezon. "Am obtinut o victorie importanta, dar apreciez ca locul doi inca se joaca. Daca facem egal cu Kiel si obtinem o victorie cu Banik, acasa, ne putem califica", a spus Ionescu. Antrenorul echipei Svendborg TGI Gudme, Casten Albrektsen, a felicitat formatia constanteana pentru victorie. "HCM a fost mai buna. Din pacate nu am reusit sa fructificam avantajul cand am fost 6 la 5 jucatori, iar in ultimele minute am avut cateva ocazii de a inscrie, dar, din pacate, Constanta a castigat in aceasta seara. Portarul constantean a reusit o performanta extraordinara, reusind sa apere foarte bine", a mentionat antrenorul. Dupa doua etape, formatia THW Kiel conduce in grupa E a Ligii Campionilor, cu patru puncte, fiind urmata de HCM Constanta, tot cu patru puncte, dar un golaveraj mai slab, si de Svendborg TGI Gudme (0 puncte) si HC Banik (0 puncte). Primele doua clasate in grupa se califica in optimile de finala ale competitiei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii