Handbal CS Medgidia, succes prețios în deplasare în turneul play-off de promovare (GALERIE FOTO)
Handbal: CS Medgidia, succes prețios în deplasare în turneul play-off de promovare (GALERIE FOTO)
.jpg)
.jpg)
În etapa a patra din turneul play-off de promovare în Liga Națională de handbal, echipa masculină CS Medgidia (antrenori, Ionuț Deli-Iorga și Adrian Georgescu) a înregistrat o victorie prețioasă în deplasare, 35-33 (17-18) cu CSU Craiova.
Succesul formație idin Medgidia este cu atât mai important cu cât aceasta s-a confruntat cu indisponibilitatea mai multor handbaliști, din pricina accidentărilor.
A fost un meci echilibrat, deși Medgidia a avut mulți jucători din lot accidentați. A doua repriză a venit cu un suflu nou pentru băieții lui Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga, care au reușit să se impună la 2 goluri distanță, este mesajul CS Medgidia, club sportiv care beneficiază de sprijinul Primăriei Medgidia.
Am muncit din răsputeri, deși la pauză am fost conduși, iar la final s-au văzut eforturile. Am fost puțini jucători, dar cu momente extraordinar de bune. Sperăm să urcăm cât mai mult în clasament și să adunăm cât mai multe puncte, a spus Ionuț Deli-Iorga.
În patru meciuri jucate până acum, CS Medgidia a înregistrat șase puncte, după două victorii și două înfrângeri, ocupând locul șase.
Sursa foto galerie: Facebook (CS Medgidia)
Citește și:
Handbal
CS Medgidia, prima victorie în turneul de promovare în Liga Națională
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp