Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:08 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HC Dobrogea Sud Constanţa a câştigat ambele amicale cu CSM Alexandria

ro

22 Jan, 2022 14:17 2375 Marime text
  • Formaţia de pe litoral este liderul Ligii Naţionale.

Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanţa a susţinut pe teren propriu, în Sala Sporturilor, cele două amicale ale pregătirii de iarnă, contra CSM Alexandria.
 
Dacă HCDS ocupă primul loc în ierarhie, cu 40 de puncte, formația din Alexandria e ultima în ierarhie, cu cinci puncte.

Partidele i-au revenit echipei de pe litoral, cu 29-26 (14-11) - vineri, iar astăzi cu 33-24 (13-9).

Băieţii au jucat mai bine decât ieri şi se apropie de forma pe care ne-o dorim cu toţii la primul meci oficial din 2022, pe 31 ianuarie - cu Turda, în Sala Sporturilor, se arată pe pagina de Facebook a HCDS.

Meci 1: HCDS - Vasile 1 gol, Preda, Chilianu - Stankovic 7 goluri (3x7m), Komogorov 5, Andrei 4 (2), Susanu 3, Stănescu 3, Ilie 2, Loghin 2 (1), Chikovani 1, Caba 1, Vegar, Ștefan, Bruj

Susținuți la Sala Sporturilor de aproape 70 de suporteri, „delfinii” au câștigat primul meci de verificare disputat în compania teleormănenilor. Dincolo de rezultat, 29-26 (14-11), a fost un prim test util pentru băieții antrenați de George Buricea. Alexandria a dat o replică viguroasă și a pus probleme tot timpul, rețeta perfectă pentru un meci de pregătire înainte cu 10 zile de reluarea campionatului. Un prilej de a-i vedea în teren și pe jucătorii mai tineri, cărora li s-a dat credit deplin în ultimele 20 de minute ale partidei. Dani Vasile a închis poarta în multe momente și și-a făcut „norma” de un gol pe meci, cu o aruncare din poartă în poartă. Nu au lipsit nici fazele spectaculoase, apreciate de fanii care au ales să petreacă după-amiaza alături de favoriți (site HC Dobrogea Sud).

 
Meci 2: HCDS - Vasile 8 intervenții, Preda 2 - Andrei 7 goluri, Komogorov 7, Nikolic 4, Stankovic 3, Loghin 3, Chikovani 2, Stănescu 2, Caba 2, Ilie 1, Vegar 1, T.Ștefan 1, Susanu / Chilianu - Bruj, R. Ștefan.

A fost încă un test util pentru echipa noastră, care s-a mișcat mai dezinvolt decât în primul meci. Băieții noștri au găsit mai ușor traseele exersate la antrenamente, au combinat mai eficient și au marcat mai multe goluri. “Delfinii” au avut 13-9 la pauză, apoi și-au mărit treptat avantajul pentru o victorie fără dubii, 33-24. Nu a jucat deloc căpitanul Ionuț Nistor, care este accidentat. Și la oaspeți a lipsit pivotul Marius Mocanu, tot din cauza unei accidentări (site HC Dobrogea Sud).

Astăzi, este şi ziua de naştere a interului stînga de la HCDS Marin Vegar, care a împlinit 32 de ani.

Îi dorim sănătate, sute de dueluri câştigate pe semicerc şi victorii spectaculoase în tricoul HCD, a fost mesajul clubului.


PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Facebook (HC Dobrogea Sud)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii