Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:26 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE HC Dobrogea Sud Constanța a câștigat ambele amicale cu Spartak Moscova

ro

09 Aug, 2019 23:47 1790 Marime text
Vicecampioana României la handbal masculin, HC Dobrogea Sud Constanța, a câștigat primul amical al verii, disputat, astăzi, în Sala Apollo din București, contra formației ruse Spartak Moscova.

Echipa de pe litoral s-a impus cu 32-25 (18-13).  

Un meci pe care HCD l-a controlat de la un capăt la altul. Echipa antrenată de Zvonko Sundovski și George Buricea a avut 18-13 la pauză, iar de la 22-19 a accelerat la 27-22 și a încheiat conturile. Noile achiziții, pivotul muntenegrean Nebojsa Simovic, portarul egiptean Karim Handawy și compatriotul său, interul stânga Yassin Omar, au debutat în tricoul echipei noastre. Zvonko Sundovski i-a putut vedea în acțiune și pe ceilalți jucători care s-au alăturat lotului în vară, portarul Dani Vasile și centrul Gabriel Ilie, ambii reveniți de la CSM Focșani. Pentru amicalele cu Spartak Moscova, lotul a fost completat cu extrema dreaptă Ștefan Moroșanu, de la echipa a doua. Au evoluat: Handawy, Vasile – portari, Chikovani 7 goluri, Nikolic 6, Simovic 5, Nistor 4, Malinovic 3, Ignat 3, Omar 1, Andrei 1, Susanu 1, Csog. Ultimul handbalist transferat de clubul nostru, brazilianul Fabio Chiuffa, este așteptat săptămâna viitoare la Constanța, se arată pe site-ul oficial al echipei constănțene.


HCD și Spartak se vor întâlni în meciul revanșă sâmbătă, de la ora 11.00, tot în Sala Apollo.

UPDATE:

HC Dobrogea Sud a câștigat și al doilea meci cu Spartak Moscova, jucat azi, scor 23-14 (10-3).

Cel mai bun marcator al partidei, cu șase goluri, a fost noua achiziție a HCD, interul stânga egiptean Yassin Omar.

Băieții noștri au obținut o victorie și mai clară în meciul revanșă cu Spartak Moscova, după ce vineri câștigaseră cu 32-25. Echipa antrenată de Zvonko Sundovski și George Buricea a avut 10-3 la pauză și, pe fondul unui joc solid în atac și în apărare, și-a mărit avantajul în repriza secundă. 23-14 scor final, se arată pe site-ul oficial al clubului constănțean.  


Au evoluat: Handawy, Vasile - portari, Malinovic 5 goluri, Nistor 5, Andrei 2, Ilie 1, Nikolic 1, Csog 1, Simovic 1, Susanu 1, Chikovani, Ignat, Moroșanu.

În continuare, HC Dobrogea Sud se va pregăti la Constanța, iar în perioada 15 - 17 august va participa la un turneu la Buzău, alături de echipele CSM București, HC Buzău și HC Vaslui.

Imaginea a fost preluată de pe site-ul oficial al HC Dobrogea Sud.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii