Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:13 14 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HC Municipal a invins Dresda

ro

06 Jan, 2004 00:00 520 Marime text

O noua victorie pentru HC Municipal in turneul din Germania

Gruparea de pe litoral s-a impus lejer in confruntarea de duminica seara, scor 36-23 * Nurhan Ali (director executiv) a apreciat ca meciul cu HC Dresden a fost unul dintre cele mai bune facute de echipa noastra # Aseara, HC Municipal a jucat contra celor de la Eintracht Glinde, iar astazi va avea zi libera

Formatia masculina de handbal HC Municipal Constanta si-a continuat periplul sau in Germania prin sustinerea unui alt meci amical. Duminica seara, echipa pregatita de Aihan Omer si Eden Hairi a intalnit intr-un alt meci amical pe HC Dresden, formatia locala a orasului Dresda. Adversarul, inscris in campionatul ligii a treia, nu le-a creat mari probleme jucatorilor nostri, care s-au impus cu 36-23. Conform unei relatari telefonice a directorului executiv Nurhan Ali, toti jucatorii s-au miscat bine. "Remarc intreaga echipa in aceasta partida. A fost unul dintre cele mai bune meciuri facute de jucatorii nostri. Cu un plus pentru Popescu, Nicolae, Baiceanu si Buricea", avea sa declare ieri Ali. Cele mai multe goluri ale echipei noastre au fost reusite de Nicolae (8), Baiceanu (7), Racovitan (5), Buricea (5) si D. Ali (3). Aseara, formatia noastra urma sa evolueze contra altei grupari din liga a treia, Eintracht Glinde. "Am inteles ca este o echipa bunicica. Are sanse de calificare in liga a doua si-l are ca antrenor pe unul dintre cei mai buni pivoti pe care i-a avut nationala DDR-ului, este vorba despre Ingolf Wingert". Dupa patru zile in care a sustinut cinci partide, astazi formatia noastra va avea zi libera. Va reamintim ca ea a plecat din tara pe 31 ianuarie si a disputat trei meciuri la turneul din Kamentz, contra LHW Hoyerzwerda (37-26), HC Kamentz (32-18) si Silkeborg (27-30), primele doua adversare fiind inscrise in liga a treia germana, ultima in prima liga daneza. Dupa ziua libera de azi, pe handbalistii nostri ii asteapta maine un alt meci amical, contra celor de la Energie Cottbus. Pana pe 12 ianuarie, data la care isi va incheia stagiul din Germania, Handbal Club Municipal Constanta urmeaza sa mai sustina partide de verificare impotriva echipelor Glauchau, HSV Ronnenburg, Muhaulhuasen si THSV Eisenach. Intregul lot deplasat in Germania este valid, spre bucuria staff-ului constantean care poate astfel sa-i utilizeze mai mult pe jucatorii ce evoluasera mai putin in meciurile oficiale. Va reamintim ca nu au facut deplasarea Stanescu si Toma, convocati de selectionerul Lucian Rasnita la lotul national de seniori al Romaniei, care pregateste campania de calificare la Campionatele Mondiale, cat si Saulescu si Sania, lasati acasa din cauza unor probleme medicale. Turneul din Germania se anunta inca de pe acum unul reusit, formatia noastra putandu-se pregati, in premiera pentru ea, alaturi de formatii reprezentante ale celui mai puternic campionat de handbal din lume. Voiajul le poate fi util dobrogenilor in perspectiva viitoarelor partide oficiale din acest an. Primele meciuri din campionat handbalistii nostri le vor sustine in perioada 5-7 februarie, cand, la Sighisoara si Targu Mures, este programat sa se desfasoare ultimul turneul de sala din cadrul Ligii Nationale. Atunci, ei se vor duela cu HC Minaur Baia Mare (locul 7, 12 p), Universitatea Petrol Craiova (locul 13, 3 p) si HC Lignitul Targu Jiu (locul 6, 12 p). La scurt timp dupa acestea, pe dobrogeni ii asteapta dubla confruntare cu HC Minaur Baia Mare, din sferturile de finala ale "Challenge Cup" (14 februarie si 22 februarie).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii