HCM a spulberat-o pe Steaua
HCM a spulberat-o pe SteauaHCM Constanta a debutat cu o victorie în noul an, reuşind să se impună sâmbătă, la Constanţa, într-o manieră categorică în faţa celor de la Steaua, cu scorul de 43-27 (24-12), într-un meci restant contând pentru etapa a XI-a a Ligii Naţionale.
Dacă anii trecuţi acest meci se anunţa unul extrem de echilibrat şi încărcat de tensiune, întâlnirea de sâmbătă, de la Sala Sporturilor, a fost una fără istoric. Măcinată de probleme financiare, formaţia bucureşteană nu a mişcat în faţa campioanei en-titre, elevii lui Ion Crăciun reuşind să umilească echipa cu care se lupta în trecut pentru titlu. HCM a controlat jocul de la un capăt la altul, singurul moment de echilibru înregistrându-se în debutul jocului, când cele două echipe se aflau la egalitate, scor 1-1. Treptat, constănţenii s-au desprins pe tabelă şi la jumătatea primei părţi aveau deja un avantaj de şase goluri, scor 11-5. Ultimele minute ale reprizei au fost de coşmar pentru stelişti. HCM a defilat pe teren şi a intrat la cabine cu un avantaj de 12 goluri, soarta partidei fiind în mare parte pecetluită. Jocul trupei lui Ion Crăciun se menţine la turaţie maximă şi în prima jumătate al celui de-al doilea mitan, steliştii fiind copleşiţi de atacurile ucigătoare ale gazdelor. Astfel, în minutul 45 se înregistrează cea mai mare diferenţă de scor din acest meci, 35-15, moment în care tehnicianul constănţenilor introduce în teren rezervele. În aceste condiţii, bucureştenii încearcă pe final să mai reducă din handicapul de pe tabelă, însă fără prea mari sorţi de izbândă. HCM s-a impus cu 42-27 şi a urcat pe poziţia a treia în clasamentul Ligii Naţionale, la două puncte distanţă de ocupanta locului 2, UCM Reşiţa şi la trei de liderul HC Odorhei. Cei mai buni marcatori ai echipei de la malul mării au fost Toma şi Novanc (fostul jucător al „militarilor"), ambii cu câte cinci goluri, Nicolae, Buricea, Mureşan şi Sadoveac, toţi cu câte patru reuşite. De partea cealaltă, Birtalan jr. a fost golgheterul Stelei, cu şapte goluri, fiind urmat de Vancea şi Răpciugă, cu câte cinci reuşite. De remarcat este faptul că toţi jucătorii din lotul HCM-ului şi-au trecut numele pe foaia de marcaj. „Băieţii noştri s-au mobilizat şi mă bucur că au înţeles câteva lucruri pe care le-am tot repetat la antrenamente. Vreau să crească viteza şi pentru asta trebuie să-i mai biciuim un pic de pe margine. Îi felicit pentru modul în care au abordat jocul şi nu în ultimul rând aş vrea să mulţumesc şi publicului care ne-a susţinut", a declarat antrenorul HCM-ului, Ion Crăciun. Pentru constănţeni urmează un meci deosebit de dificil, urmând să întâlnească miercuri, tot pe teren propriu, Pandurii Târgu-Jiu (locul 4, cu 16 puncte). Apoi, pe 16 februarie, HCM va juca în deplasare, la Oradea, ultima partida a etapei a XII-a, pentru ca pe 19 februarie să plece în Croaţia pentru partida din Liga Campionilor contra celor de la Croaţia Zagreb.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp