HCM Buzău - CS Tomis 37-37 CS Tomis pierde contactul cu podiumul
HCM Buzău - CS Tomis 37-37:CS Tomis pierde contactul cu podiumul
17 Jan, 2011 02:12
ZIUA de Constanta
1084
Marime text
Măcinată de probleme financiare, formaţia feminină de handbal CS Tomis a
obţinut doar un rezultat de egalitate pe terenul formaţii
clasate pe penultimul loc în Liga Naţională, HCM Buzău. Debutul partidei
de la Buzău a fost unul echilibrat, ambele formaţii mergând cap la cap
până la jumătatea primei reprize. Ajutate de intervenţiile
salvatoare ale portarului Bohotici, buzoiencele au reuşit să se
distanţeze la patru goluri pe tabelă, în minutul 26, scor 17-13. Elevele
lui Ion Puşcaşu au revenit însă pe final şi au mai recuperat din
handicap, astfel că la pauză HCM Buzău conducea cu 18-16. Tomisul a
arătat o altă faţă în partea a doua a meciului, reuşind în doar zece
minute să întoarcă rezultatul şi se distanţeze la trei
goluri, scor 26-23. Finalul de meci a fost însă unul de coşmar pentru
formaţia de pe litoral. Cu un minut înainte de final, Tomis conducea cu
37-36. În ultimele secunde, Goran a înscris pentru Buzău,
iar portarul gazdelor a avut o nouă intervenţie salvatoare la ultima
fază, astfel că meciul s-a terminat 37-37. Pentru Tomis, cele mai bune
marcatoare au fost Tîlvîc (11 goluri), Zamfir (10) şi Barcan (7). În
urma acestui rezultat, CS Tomis rămâne pe locul 4 în
clasament, cu 14 puncte, însă pierde contactul cu podiumul, după ce
ocupantele locurilor 2 şi 3, Universitatea Cluj şi CSM Bucureşti, au
reuşit să se impună în această rundă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii