Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:04 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HCM Constanţa se întăreşte cu încă un internaţional

ro

03 Aug, 2011 02:26 1490 Marime text
hcm.jpg„Urmează să vin joi la Constanţa să mă întâlnesc cu cei din conducerea clubului însă, în mare parte, transferul meu este rezolvat"

După Călin Hagiu şi Valentin Ghionea, transferaţi de la Universitatea Cluj, campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, continuă să se întărească în vederea noului sezon competiţional.

Ultima achiziţie a clubului constănţean este internaţionalul Alexandru Şimicu, de la Poli Timişoara, jucător ce s-a aflat în atenţia mai multor echipe din Liga Naţională de handbal şi din campionatul Germaniei. Şimicu are 22 de ani şi este unul dintre cei mai promiţători tineri handbalişti români, fiind, sezonul trecut, al doilea marcator al campionatului, cu 157 de goluri, după Gabriel Florea, de la HC Odorhei. Interul timişorean şi-a făcut debutul la echipa naţională la doar 20 de ani, participând alături de „tricolori" la turneul final al Campionatului Mondial care a avut loc anul acesta în Suedia. Anul trecut, HCM a mai avut o tentativă de a-l aduce pe Şimicu la Constanţa, însă transferul a căzut. Fostul inter al bănăţenilor a venit de data aceasta din postura de jucător liber de contract, acesta refuzând să-şi mai prelungească înţelegerea cu Poli Timişoara. „Încă nu am semnat contractul cu HCM. Urmează să vin joi la Constanţa să mă întâlnesc cu cei din conducerea clubului însă, în mare parte, transferul meu este rezolvat. Imediat după ce semnăm, mă voi alătura lotului şi voi începe antrenamentele", a declarat Alexandru Şimicu. Deşi este liber de contract, jucătorul timişorean se pare că nu va plecat gratis de la bănăţeni, Poli urmând să beneficieze de o clauză de formare a jucătorului, în valoare de aproximativ 10.000 de euro, potrivit regulamentului Federaţiei Române de Handbal. Şimicu a mai fost dorit în această vară atât de vicecampioana HC Odorhei cât şi de CSM Satu Mare, însă pretenţiile jucătorului au fost considerate prea mari de către conducerea sătmărenilor.

Luna turneelor amicale

Lotul campioanei s-a întors, la sfârşitul săptămânii trecute, din primul stagiu de pregătire al verii susţinut în Serbia, la Zlatibor. În această lună, formaţia constănţeană va participa la o serie de turnee amicale primul fiind programat în perioada 12-14 august, la Bacău. Aici, vor mai participa, alături de formaţia gazdă, Ştiinţa Municipal, echipele CSM Bucureşti şi Dinamo Municipal Braşov. Apoi, în perioada 19-21 august, echipa antrenată de Ion Crăciun va participa la Sala Sporturilor, la prima ediţie a turneului dedicat fostului tehnician al constănţenilor, Memorialul Zoran Kurtes. La această competiţie au fost invitate să participe două echipe din Serbia, Vojvodina Novi-Sad şi RK Jugovic Kac şi una din România, Ştiinţa Municipal Bacău. După această competiţie, constănţenii vor pleca în Polonia, unde, între 26 şi 28 august, se va disputa un turneu de pregătire deosebit de puternic, Echo Gallery Kielce Cup 2011.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii