Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:31 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HCM, doar egal cu Bacau inainte de optimile Ligii

ro

26 Mar, 2010 03:01 1131 Marime text

hcm.jpgNurhan Ali: „Dacă jucăm aşa cu Veszprem, ne vor scoate din sală"

Cu gândul la meciul istoric din optimile de finală ale Ligii Campionilor cu Veszprem, campioana HCM Constanţa a ratat o şansă mare să mai facă un pas spre titlu, după ce a obţinut doar o remiză pe terenul formaţiei Ştiinţa Municipal Bacău.

Partida contând pentru etapa a XXII-a a Ligii Naţionale a început cu echipa gazdă dominând jocul. Astfel, după zece minute, băcăuanii aveau deja un avantaj de patru goluri pe tabelă, scor 9 - 5 şi păreau că deţin controlul în faţa unei echipe constănţene care nu-şi găsea ritmul. Antrenorul gazdelor Otto Hell cere însă surprinzător time-out, iar după timpul de odihnă HCM revine în joc şi preia conducerea, după ce înscrie cinci goluri consecutive, scor 10 - 9 în minutul 21. Până la finalul primelor 30 de minute, cele două formaţii au mers cap la cap, astfel că, la pauză, scorul era 15 - 15. Acelaşi lucru se întâmplă şi în partea secundă a întâlnirii, niciuna dintre echipe nereuşind să se desprindă la mai mult de un gol. Astfel, din minutul 45, Ştiinţa Bacău şi HCM se succed la conducere pe tabela de marcaj. Pe final însă, elevii lui Zoran Kurtes par să se detaşeze în învingători, după o dublă paradă portarului Popescu,scorul arătând 30 - 28 pentru campioană, cu un minut de joc rămas. Bacăul nu cedează, iar veteranul Sandu Iacob înscrie rapid şi readuce echipa moldoveană în joc. Deşi au posibilitatea unui nou atac, constănţenii nu îl pot învinge pe portarul gazdelor Tevzadze, iar Gurkovsky înscrie golul egalizator cu doar câteva secunde înainte de final. Toma nu mai poate face nimic la ultima fază de atac, iar partida se încheie la egalitate, 30 - 30. După meci, directorul executiv al HCM-ului, Nurhan Ali s-a declarat extrem de nemulţumit de jocul formaţiei de pe litoral. „Sper să fi fost doar o zi mai nefericită a băieţilor, pentru că dacă vom juca aşa şi cu Veszprem, ne vor scoate din sală", a precizat oficialul constănţean. Cu patru etape înainte de finele campionatului, HCM rămâne lider cu 37 de puncte la cinci lungimi faţă de urmăritoarea UCM Reşiţa (32 de puncte şu un meci mai puţin), în timp ce Ştiinţa Bacău e pe 3, cu 28 de puncte.

Veszprem, victorie fără probleme cu Pick Szeged

Dacă HCM a scârţâit la ultimul meci de campionat, adversara constănţenilor din optimile Ligii Campionilor, Veszprem a învins în derbiul contra fostei adversare a campioanei României în faza grupelor, Pick Szeged. Campioana Ungariei s-a impus cu scorul de 34 - 26. Cel mai bun marcator al echipei a fost extrema stângă Gergo Ivancsik (7 goluri). Veszprem domină în continuare campionatul din Ungaria, fiind lider al clasamentului, cu 48 de puncte, cu şapte mai multe decât echipa clasată pe poziţia secundă, Pick Szeged.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii