HCM incepe lupta pentru event
HCM incepe lupta pentru event

Formaţia constănţeană a ajuns, ieri, la Sibiu, unde a efectuat primul
antrenament înainte de confruntarea de astăzi cu Pandurii Târgu-Jiu
În această săptămână, la Sala Sporturilor Transilvania are loc Cupa
României la handbal masculin, cu participarea primelor opt echipe de la finalul
ediţiei 2008 - 2009 a Ligii Naţionale.
Astfel, campioana României, Handbal Club
Municipal Constanţa, va înfrunta pe Lignitul Pandurii Târgu-Jiu, echipă care a
prins ultimul loc (8) care o califică în această competiţie. Deşi pentru
proaspăta campioană pare, la prima vedere, o partidă uşoară, constănţenii sunt
în gardă înainte de acest joc, simţind pe pielea lor cât de incomodă este
echipa fostului tehnician al HCM-ului, Vasile Stângă. Astfel, în etapa a
XXIV-a, formaţia Pandurii Târgu-Jiu a amânat bucuria constănţenilor pentru câştigarea
unui nou titlu de campioni, învingându-i cu scorul de 34-30. „Pe lângă HCM,
Steaua şi Dinamo, au apărut şi alte echipe puternice, precum Reşiţa, Bacău sau
Odorhei. Îmi doresc să câştigăm eventul. Este un alt obiectiv pe care ni l-am
propus încă de la începutul sezonului", a declarat directorul executiv al
grupării de la malul mării, Nurhan Ali. Meciul dintre HCM Constanţa şi Lignitul
Pandurii Târgu-Jiu din sferturile de finală ale competiţiei se va disputa
astăzi, de la ora 13.00. După acest joc, vor urma celelalte trei meciuri ale
acestei faze, jocuri care se anunţă extrem de disputate. Astfel, vicecampioana
UCM Reşiţa va avea ca adversară pe HC Odorhei, echipă care a avut în acest
sezon evoluţii foarte bune în meciurile cu forţele campionatului. Cele două
formaţii s-au întâlnit şi anul trecut, la Brăila, în primul tur al Cupei
României. Atunci, HC Odorhei s-a impus cu 39-37, după aruncări de la 7 metri.
În altă partidă, revelaţia returului, Dinamo Bucureşti, va întâlni formaţia CS
Universitatea Suceava. Ocupanta locului 3 la finalul acestei ediţii de
campionat a avut probleme în partidele directe contra sucevenilor, fiind
învinsă în acest sezon de două ori: 30 - 25 la Bucureşti şi 32 - 26 la Suceava.
Semifinalele sunt programate mâine, în timp ce finala se va disputa duminică,
de la ora 11.00.
Revanşa în semifinale
În cazul unei victorii în sferturile competiţiei, elevii lui Zoran Kurtes
şi Eden Hairi ar putea întâlni în penultimul act pe Steaua MFA Bucureşti.
Constănţenii au astfel posibilitatea să răzbune insuccesul din finala disputată
anul trecut la Brăila, când „roş-albaştrii" s-au impus la loviturile de la 7
metri, cu scorul de 33-32. După un sezon în care s-a clasat pe un dezamăgitor
loc patru, campioana de anul trecut speră să se revanşeze în faţa suporterilor
printr-o evoluţie bună în Cupa României. Astfel, Steaua va juca în sferturi
împotriva formaţiei Ştiinţa Municipal Bacău, cele două formaţii având fiecare
câte o victorie în meciurile jucate în acest sezon al Ligii Naţionale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp