Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:36 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HCM joaca restanta cu Minaur

ro

16 Mar, 2010 03:52 1318 Marime text
hcm.jpgFormaţia de pe litoral va sta etapa viitoare, următorul meci din campionat, cu Ştiinţa Bacău, urmând să fie cel mai probabil reprogramată la mijlocul săptămânii viitoare

HCM Constanţa va disputa mâine, la Sala Lascăr Pană din Baia Mare, partida restantă din cadrul etapei a XX-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, în compania formaţiei locale, Minaur.

Echipa pregătită de Zoran Kurtes şi Eden Hairi este favorită în ultimul joc din campionat, înainte de meciul istoric din optimile de finală ale Ligii Campionilor, în faţa unei formaţii băimărene aflată în suferinţă din cauza gravelor probleme financiare. De două ori campioană naţională şi câştigătoare a cinci ediţii a Cupei României, Minaur, clubul unde s-au format unii dintre cei mai promiţători tineri jucători precum Csepreghi sau Mureşan este în pericol de desfiinţare. În ciuda acestei situaţii jucătorii Minaurului sunt hotărâţi să dea totul în meciul împotriva campioanei en-titre. „Foarte greu o sa fie cu Constanţa. E o echipă de Liga Campionilor. O sa pregătim meciul cu atenţie şi o să ne jucăm şansa noastră", a declarat noul antrenor al echipei Minaur, Florin Mironescu, cel care l-a înlocuit săptămâna trecută, pe fostul tehnician al băimărenilor, Ion Crăciun. De altfel, foştii jucători ai Minaurului, care evoluează la campioana României se vor duela cu cei doi constănţeni aflaţi în lotul maramureşenilor, Paul Sas şi Marius Vasile, jucători transferaţi la Baia Mare după ce CSM Medgidia s-a desfiinţat. În ceea ce priveşte situaţia în clasament, Minaur este în situaţia ingrată de a se lupta pentru evitarea retrogradării în eşalonul secund, alături de o altă echipă de tradiţie care trece prin aceeaşi situaţie, Dinamo Bucureşti. HCM, în schimb, este lider al clasamentului, la patru puncte în faţa principalei contracandidate la titlu, UCM Reşiţa. Partida dintre Minaur şi HCM Constanţa va începe la ora 17.00, şi va fi arbitrată de cuplul Finata/Moldoveanu (ambii din Arad). După acest meci, constănţenii pot pregăti în linişte meciul tur din cadrul optimilor de finală ale Ligii Campionilor contra celor de la MKB Veszprem, HCM urmând să stea etapa viitoare programată la sfârşitul acestei săptămâni. Altfel, restul meciurilor din cadrul rundei cu numărul 20 s-au disputat sâmbătă şi duminică şi s-au încheiat cu următoarele rezultate: Bucovina Suceava - CSM Satu Mare 38-31, Poli Municipal Timişoara - HC Odorhei 31-29, Universitatea Cluj - Dinamo Bucureşti 29-24, UCM Reşiţa - Rom Cri Braşov 34-26, Pandurii Târgu-Jiu - Steaua 32-28. Clasament: 1. HCM Constanţa 34 puncte; 2. UCM Reşiţa 30 pct.; 3. Steaua 25 pct. (golaveraj: 574-495); 4. Ştiinţa Municipal Bacău 25 pct. (570-523); 5. Pandurii Târgu-Jiu 23 pct.; 6. Bucovina Suceava 20 pct.; 7. HC Odorhei 16 pct.; 8. Universitatea Cluj 15 pct.; 9. CSM Satu Mare 13 pct. (556-600); 10. Poli Timişoara 13 pct. (461-531); 11. Minaur 11 pct.; 12. Dinamo 10 pct.; 13. Braşov 3 pct.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii