HCM-RK Zagreb, un meci la nivel de Champions League
HCM-RK Zagreb, un meci la nivel de Champions League
24 Feb, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
940
Marime text
Handbalistii constanteni promit un meci de zile mari, maine, in sferturile Cupei Cupelor
Pentru HCM, aceasta dubla mansa este ocazia de a egala performanta de anul trecut, calificarea in semifinalele competitiei. Adversarul este insa puternic, iar incercarea va fi dificila si cu atat mai frumoasa. Maine, la Sala Sporturilor din Constanta, se vor infrunta doua formatii care in acest sezon s-au clasat pe locul trei in grupele Ligii Campionilor. RK Zagreb si HCM Constanta au pierdut la lupta calificarea in faza urmatoare a celei mai prestigioase competitii europene si promit un spectacol de zile mari in sferturile de finala ale Cupei Cupelor. Atmosfera din lotul constantean este mai degraba una de nerabdare inaintea meciului, toti jucatorii dorind sa obtina calificarea, aspect subliniat si de portarul Ionut Rudi Stanescu. "Atmosfera in lot este foarte buna. De cand a avut loc tragerea la sorti, am asteptat meciul cu nerabdare si parca zilele s-au scurs foarte greu. RK Zagreb este o echipa cu un handbal foarte bun, dar suntem optimisti si speram sa ne calificam. Va fi un duel interesant intre noi si Rares Jurca, el evoluand la Zagreb. Vom vedea cine il va castiga", a declarat Stanescu. Lucian Rasnita, antrenorul echipei HCM, s-a mentinut insa rezervat in privinta dublei manse cu echipa croata, afirmand ca in ziua de azi, echipele din cupele europene sunt foarte echilibrate. "Zagreb este o forta a handbalului european, o echipa solida, care imi aduce aminte de Kiel. Ii caracterizeaza forta jocului sarbesc, dar au si influente nordice. Au parasit si ei ca si noi, Liga Campionilor, la lupta cu Medvedi. Pe hartie, sansa pare a fi de partea lor, insa pe teren vor fi sapte cu sapte si se poate intampla orice. Nu se va decide calificarea din prima mansa, asta este sigur, deoarece exista un echilibru mare in handbalul european in acest moment, mai ales intre echipele care evolueaza in fazele superioare, ca noi sau Zagreb. Noi incercam sa ne mentinem la acest nivel", a declarat Lucian Rasnita. Tehnicianul roman se confrunta din pacate si cu o serie de accidentari. "Meciul cu Timisoara a lasat ceva urme printre jucatorii mei. Adzic si Kajganic nu s-a putut antrena, iar Laurentiu Toma s-a pregatit, insa nu la un nivel satisfacator pentru un astfel de meci. Din pacate, noi nu avem un lot atat de numeros si o sa trebuiasca sa ne bazam pe medicii echipei sa rezolve problemele acestor jucatori", a explicat tehnicianul. Formatia RK Zagreb a sosit in Constanta aseara, la orele 20.00, pe aeroportul Mihail Kogalniceanu si a fost cazata la un hotel din statiunea Mamaia. Plecarea delegatiei croate va avea loc la putin timp dupa meci, in jurul orelor 14.00. Cei doi arbitri norvegieni (Abramsen/Kristiansen), vor sosi astazi la orele 16.15. Observatorul meciului este georgianul Tevzadze. Pretul unui bilet la meciul dintre HCM si RK Zagreb va fi de 10 RON, iar accesul in sala va fi permis incepand cu orele 9.00. Adjunctul sefului Gruparii de Jandarmi mobile, Mircea Seceleanu, care a promis ca securitatea la meci va fi asigurata de 100 de jandarmi si a facut si prin intermediul presei un apel la suporteri. Astfel, Seceleanu le cere acestora sa incerce sa vina la sala cat mai devreme, nu cum se intampla de obicei, in ultima jumatate de ora. Acest lucru este necesar in vederea evitarii aglomeratiei nedorite la portile de acces. Partida va incepe la orele 11.00, iar organizatorii au promis ca si de data aceasta se va organiza o tombola, cu premii interesante constand in fulare cu insemnele HCM, o minge cu autografele handbalistilor constanteni si un tricou original al echipei, semnat de asemenea de catre toti jucatorii formatiei de pe litoral.Scris de: {autor}Cristian TENTU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii