Horia Tecău a ajuns în sferturi Eliminată în turul trei la Indian Wells, Simona Halep va cădea de pe locul patru mondial
Horia Tecău a ajuns în sferturi: Eliminată în turul trei la Indian Wells, Simona Halep va cădea de pe locul
15 Mar, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
1481
Marime text

„Având în vedere pauza pe care am avut-o, e chiar bine că am ajuns în turul trei. Cel mai important e că n-am mai simţit dureri, dar, după primul set al confruntării cu Mladenovic, picioarele mele erau dispărute. Va trebui să muncesc mult să ajung iar la nivelul fizic optim. Am ratat mult, pe când adversara mea a jucat cu încredere. Eu mă gândeam să pot rezista un set la Indian Wells, dar am reuşit să duc la capăt două partide, ceea ce mă bucură. Acum mă pot pregăti mult mai bine“, a declarat Halep.
Înfrângerea cu Mladenovic atrage după sine însă şi o cădere a constănţencei în clasamentul WTA. Simona a fost depăşită deja de slovaca Dominika Cibulkova, astfel că, de la începutul săptămânii viitoare, va coborî pe cinci. E posibil ca sportiva de pe litoral să ajungă însă şi pe şase, în funcţie de parcursul la Indian Wells al Garbinei Muguruza, din Spania. Săptămâna viitoare, Halep va evolua tot în SUA, la turneul de la Miami.
Dacă Simona Halep a fost eliminată de timpuriu la Indian Wells, Constanţa este reprezentată în continuare în competiţie de Horia Tecău, cel care, alături de partenerul său de la dublu, olandezul Jean-Julien Rojer, s-a calificat în sferturi, după o victorie în faţa cuplului britanic Daniel Evans - Andy Murray, scor 6-4, 6-3. Meciul a durat o oră şi şapte minute. În continuare, Tecău şi Rojer vor întâlni perechea favorită patru, formată din Jamie Murray (Marea Britanie) şi Bruno Soares (Brazilia).
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii