Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:18 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Horia Tecău confirmă retragerea „Energia terenului de tenis și a fanilor tenisului m-a răsplătit enorm și voi păstra acest sentiment cu mine pentru totdeauna“

ro

18 Nov, 2021 17:14 1841 Marime text
Tenismenul din Constanța, Horia Tecău a confirmat că se retrage din viața competițională, iar meciul de astăzi, de la Turneul Campionilor închietat cu o victorie a fost ultimul din cariera de tenismen profesionist. 

„O mulțime de emoții curg acum. Sunt recunoscător. Pentru călătorie, pentru ceea ce am trăit și oamenii pe care i-am întâlnit pe parcurs. 

Sportul a fost locul meu de joacă, clasa mea, m-a învățat să visez, să cred și să dezvolt abilități de viață în acest proces. Energia terenului de tenis și a fanilor tenisului m-a răsplătit enorm și voi păstra acest sentiment cu mine pentru totdeauna.

Acum, este timpul să ne bucurăm de viață într-un mod diferit și să transformăm toată această energie într-o nouă formă - este mesajul postat pe pagina de Facebook a sportivului din Constanța. 
 

Tecău este de trei ori campion de Grand Slam, după ce a câștigat Campionatele de la Wimbledon din 2015 și Openul SUA din 2017 alături de Jean-Julien Rojer la dublu masculin, precum și Openul australian din 2012 cu Bethanie Mattek-Sands la dublu mixt.

Tecău a mai ajuns la cinci finale de Grand Slam: la Campionatele Wimbledon 2010, 2011 și 2012 cu Robert Lindstedt la dublu masculin, iar la Australian Open 2014 și 2016 la dublu mixt.

În noiembrie 2015, el a atins cea mai bună clasare la dublu, locul 2 mondial, cu puțin timp înainte de a câștiga finala ATP World Tour 2015 cu Rojer.

Tecău a câștigat 38 de titluri de dublu la Turneul ATP, inclusiv trei la nivelul Masters 1000. De asemenea, a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice din 2016 de la Rio de Janeiro, alături de Florin Mergea, potrivit Wikipedia.


Comitetul Olimpic si Sportiv Roman a postat un mesaj pe pagina de Facebook prin care i se mulțumește lui Horia Tecău:



"Mulțumim, Horia Tecau !
Pentru fiecare moment trăit împreună la Rio, pentru emoțiile și inspirația clipei care ți-a adus argintul olimpic, pentru  călătoria frumoasă din Cupa Davis și   cele trei trofee de Mare Șlem.

Team Romania e mândră de tot ceea ce ai realizat  în tenis și îți transmite că  retragerea e doar un nou început ...", scrie pe pagina Comitetului olimpic.


PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 


Sursa foto: Facebook/Horia Tecau
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii