Simona Halep este în optimi Horia Tecău l-a învins pe Florin Mergea la turneul de la Miami
Simona Halep este în optimi: Horia Tecău l-a învins pe Florin Mergea la turneul de la Miami
30 Mar, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2059
Marime text



La simplu în schimb, Simona (numărul 3 mondial şi cap de serie numărul 3 la Miami) s-a calificat, aseară, în optimi, după ce a învins-o cu 6-4, 7-5 pe Camila Giorgi, din Italia, în prima întâlnire de până acum dintre cele două tenismene. Giorgi ocupă locul 37 în ierarhia mondială. „E greu de jucat contra unei sportive pe care nu o cunoşti. M-am adaptat însă până la urmă şi m-am impus, deşi simt că tenisul meu nu e la cel mai înalt nivel în momentul de faţă”, a declarat Halep, după meciul câştigat aseară. În faza precedentă, Simona trecuse de Nicole Vaidisova (Cehia, 328 WTA), cu scorul de 6-4, 2-6, 6-1, iar în optimi se va duela cu o altă italiancă, Flavia Penetta (cap de serie numărul 15). Aceasta a ajuns în acest tur după ce a câştigat cu 7-6, 7-6 confruntarea cu Victoria Azarenka, din Belarus, fost lider mondial. Meciul Halep - Penetta se va juca mâine, de la ora 04.00 (ora României), în direct la Dolce Sport.
Sursa foto: Facebook (ABN Amro World Tennis Tournament)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii