Horia Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, victorie în instanță în fața inspectorilor de la Integritate!
Horia Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, victorie în instanță în fața inspectorilor
02 Dec, 2019 16:52
ZIUA de Constanta
2134
Marime text
Azi, Curtea de Apel Constanţa a decis, la solicitarea preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, anularea raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) privind presupusa incompatibilitate a șefului CJC.
Decizia a fost luată de completul de judecată C6 Fond, prezidat de Camelia Trifanov și poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
Oficial
În luna februarie a.c, Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că Horia Țuţuianu, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada mandatului 2012-2016. Și asta pentru că şeful CJC ar fi exercitat simultan, spun cei de la ANI, funcţia de consilier judeţean şi pe cea de preşedinte al CA al SC Neptun Olimp SA, realizând venituri de natură salarială de la societatea comercială.
ANI a mai anunţat că, pe perioada exercitării primului mandat de consilier judeţean, între Consiliul Judeţean Constanţa şi o firmă în cadrul căreia soţia lui Horia Ţuţuianu a exercitat calitatea de asociat unic şi administrator, s-a derulat un acord-cadru privind furnizarea de solare complet echipate, în valoare de 100.000 lei.
ANI susţinea la acel moment: „Persoana evaluată a încălcat astfel dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu: […] d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean respectiv sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă”, potrivit raportului ANI.
Conform prevederilor legale, dispoziţiile raportului ANI sunt suspendate până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
În apărarea sa, Ţuţuianu a invocat modificările legislative introduse în legile 176/2010 şi 161/2003, prin Legea 54 din 20 martie 2019, publicată la data de 21.03.2019, în Monitorul Oficial, respectiv Legea 59 din 8 aprilie 2019, publicată la data de 9.04.2019, în Monitorul Oficial, acte normative promulgate de preşedintele României, Klaus Iohannis.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii