Imagini de la eveniment Rugbyştii de la Tomitanii Constanța, eşec pe teren propriu în derby-ul cu Gloria Buzău (galerie foto-video)
Imagini de la eveniment: Rugbyştii de la Tomitanii Constanța, eşec pe teren propriu în derby-ul cu Gloria BuzăuPartida le-a revenit oaspeților cu 27-18 (17-3).
Pentru Tomitanii (antrenor, Cristian Cojocaru) au înscris Boboc (2 eseuri), Bercu (un eseu) și Afloare (o lovitură de pedeapsa).
Oaspeții au punctat din trei eseuri (Bulearcă, Barnard, Schepeers) transformate de Nițu, care a reușit și două lovituri de pedeapsă.
Tomitanii au început meciul cu: Popa, Țală, Fl. Sasu, Zaharia Picincu, Macoveanu, Drelciuc, Boboc, J. Don, Bercu, Afloare, Burlacu, Cucoş, Sola (cpt.), Ştefăroi, Pădureanu. Rezerve: Tutunea, Galanton, Zârnea, Alexe, Ciorbac, Mihalache, Homiuc și Coman.
Gloria Buzău (antrenor, Costică Merșoiu) a avut următoarea formulă de start: Mătase, Barnard, Trifan, Tatu, Boțan, Șevcenko, Coșereanu, Baraulea, Dumitru, Nițu, Neagu, Curcan, Scheepers, Dumitrache, Bîsceanu. Rezerve: Deaconescu, Moise, Bulearcă, Baboiu, Kobilianski, Cocârlă, Neacșu, Boian.
Deși au deschis scorul, conducând cu 3-0 după o lovitură de pedeapsă, Tomitanii s-au văzut apoi depășiți pe tabelă, oaspeții ducând scorul în debutul părții secunde la 24-3 (17-3 la pauză). În partea secundă, gazdele au jucat mai bine și chiar dacă repriza le-a aparținut cu 15-10, n-au reușit să mai întoarcă scorul, mai mult, neobținând nici măcar un punct din partidă. Pe final, Homiuc a ratat transformarea care le-ar fi adus Tomitanilor un punct!
Startul simbolic al meciului a fost dat de fostul mare rugbyst al Farului Constanța și al echipei naționale Cătălin Sasu.
Experiența jucătorilor de la Gloria și-a pus amprenta pe acest meci. Noi am venit cu tinerețea și ne-am avântat tare mult. În prima repriză, nu am putut gestiona ultimele cinci minute, iar oaspeții au marcat două eseuri. Mai trebuie să lucrăm la disciplina în joc, așa cum s-a văzut și în disputa cu CS Năvodari. Mai avem trei meciuri, cu Petroșani (pe teren propriu, săptămâna viitoare), la Bârlad (unde va fi deplasarea cea mai grea) și încheiem cu meciul de la Arad. Sperăm să ne clasăm pe locul doi, pentru a juca cu CS Năvodari semifinala la Constanța și să sperăm că vom obține calificarea în finală, a declarat Cristian Cojocaru.
În urma acestei înfrângeri, Tomitanii au coborât de pe locul doi pe trei în clasament, având e adevărat un meci în minus. Podiumul arată astfel: 1. Gloria Buzău - 49p, 2. CS Năvodari - 43p, 3. Tomitanii - 40p.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp