Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:51 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Importantă gură de oxigen” FC Viitorul, victorie categorică în deplasare cu Poli Iaşi

ro

29 Apr, 2021 16:40 3476 Marime text
  • Mijlocaşul Andrei Ciobanu a marcat două goluri, ambele din penalty.

FC Viitorul a disputat astăzi meciul din etapa a patra a turneului play-out din Liga 1, întâlnind în deplasare ultima clasată, Politehnica Iaşi.

Partida s-a încheiat cu victoria categorică a oaspeţilor, 3-0 (2-0), succesul fiind foarte important pentru echipa de pe litoral pentru ieşirea din zona minată a clasamentului.    

Oaspeţii au punctat prin Ciobanu (7, 22 - ambele goluri din penalty) şi Jo Santos (90+1).

Victorie extrem de importantă obținută de formația noastră în deplasare cu Poli Iași, scor 3-0, care oferă o importantă gură de oxigen în lupta pentru evitarea ultimelor poziții în clasament.

O partidă în care Viitorul a deschis scorul în min.7, din penalty, prin Ciobanu, reușită care a oferit multă încredere în continuare.

Același Ciobanu a dublat avantajul în min.22, tot din penalty, după ce Brănescu l-a faultat pe Tsoumou, iar soarta celor 3 puncte era tot mai clară.

Viitorul a irosit alte câteva ocazii foarte bune până la final, prin Boboc și mai ales Ganea, însă a mai punctat o singură dată, prin Jo Santos, în minutele de prelungire, se arată pe site-ul oficial al FC Viitorul.


Au evoluat:

Poli Iași (antrenor, Nicolo Napoli): Brănescu - Onea, De Iriondo, Baxevanos, Bușu - Mihalache (61 Vega) - Platini, Vanzo, Passaglia, Stan (7 Popadiuc, 61 Mensah) - Duranovic.


FC Viitorul Constanța (antrenor, Cătălin Anghel): Cojocaru - Benzar (59 Grădinaru), Mladen, Dobrosavlevici (46 Grameni), Marquinhos - Matei (75 Buta), Artean, Boboc - Ganea 63 Jo Santos), Tsoumou, Ciobanu (75 Babunski).

În clasament, FC Viitorul se află în continuare pe loc de baraj, 7, dar numărul punctelor a crescut la 22, cu şase mai mult decât următoarea clasată, FC Hermannstadt.

În etapa viitoare, echipa constănţeană joacă pe teren propriu cu Dinamo, duminică, 2 mai, de la ora 18.30.

PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.     

Sursa foto: FC Viitorul
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii