„Împreună ducem mai departe spiritul farist!“ De Ziua Tineretului, SSC Farul a susţinut un meci demonstrativ (galerie foto)
„Împreună ducem mai departe spiritul farist!“: De Ziua Tineretului, SSC Farul a susţinut un meci demonstrativ
03 May, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2482
Marime text
Echipa de seniori a Suporter Spirit Club Farul Constanţa (liderul Ligii a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa) a susţinut, ieri, de Ziua Tineretului, un meci demonstrativ cu echipa câştigătoare a turneului de fotbal pentru juniori amatori, care a avut loc la oratoriul salezian Don Bosco din Constanţa. Evenimentul Ziua Tineretului a fost organizat de Direcţia pentru Sport şi Tineret a judeţului Constanţa, iar copiii s-au bucurat, pe lângă fotbal, şi de volei, baschet (participând şi BC Athletic), tenis de masă, dar şi de alte activităţi.
Pe lângă această partidă, membrii staff-ului şi ai lotului de jucători al SSC Farul au participat la discuţii cu cei prezenţi şi au împărţi autografe şi invitaţii la următorul meci de pe teren propriu, cu Farul Tuzla, programat marţi 9 mai, începând cu ora 18.00, în etapa a 29-a a campionatului.
„Ne bucură faptul că avem din nou oportunitatea de a lua parte la asemenea activităţi, de promovare a sportului în rândul tinerilor constănţeni. Unul dintre obiectivele proiectului SSC Farul este tocmai menţinerea unei bune relaţii între clubul sportiv şi comunitatea pe care o reprezintă. Credem cu tărie în faptul că sportul şi o educaţie corespunzătoare reprezintă pilonii principali pe care se vor clădi următoarele generaţii“, a declarat Georges Muzaca, preşedintele Comitetului Director al SSC Farul.
„Am apreciat în mod deosebit acest eveniment, mai ales în perspectiva înfiinţării propriului centru de copii şi juniori şi îndrumarea tinerilor către adoptarea unui stil de viaţă cât mai sănătos, bazat pe o alimentaţie corespunzătoare şi multă mişcare. Împreună ducem mai departe spiritul farist!“, a spus şi Marcel Lică, preşedintele executiv al grupării constănţene.
Sursa foto: Facebook (Oratoriul Don Bosco Constanţa)

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii