Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:04 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În 2019, luptătorii constănţeni au cucerit peste 100 de medalii. Care au fost cele mai de succes cluburi

ro

06 Dec, 2019 00:00 1797 Marime text

Anul 2019 a fost unul de succes pentru Asociaţia Judeţeană de Lupte Constanţa. Cele zece cluburi care fac parte din AJL au cucerit la competiţiile interne şi internaţionale peste 100 de medalii. Cele mai de succes cluburi din cadrul Asociaţiei Judeţene au fost şi în acest sezon LPS „Nicolae Rotaru“ şi CS Farul.


„Este un bilanţ excelent pentru Asociaţia Judeţeană de Lupte Constanţa, cu medalii atât în competiţiile naţionale, cât şi în cele internaţionale. Felicitări sportivilor pentru efortul depus, aceşti copii au înţeles că mai întâi obţinem rezultate şi apoi vin recompensele.
Noi, luptătorii, am reprezentat cu onoare Constanţa sportivă şi aş dori ca şi autorităţile să fie mai aproape de lupte, să ne susţină mai mult. Toate performanţele luptătorilor au avut în spate fondurile proprii ale asociaţiei, banii privaţi veniţi din sponsorizările unor agenţi economici şi sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa”, a declarat preşedintele de onoare al AJL Constanţa, Gigi Pambuca.


Asociaţia Judeţeană de Lupte pregăteşte o festivitate de premiere a celor mai buni luptători constănţeni ai anului 2019. Evenimentul va avea loc la mijlocul acestei luni.


Sursa foto: Facebook (Vasile Vicol)


Citeşte şi:


Luptător la CS Farul Constanţa La numai 20 de ani, Florin Tiţa a devenit vicecampion european de seniori (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii