Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:12 05 02 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În discursul de retragere, Simona Halep a vorbit și despre părinții ei „Au făcut orice ca să ajung acolo unde mi-am dorit“ (GALERIE FOTO)

ro

04 Feb, 2025 22:53 423 Marime text
Simona Halep. Sursa foto: Facebook (TransylvaniaOpen)

După înfrângerea din meciul de simplu de la Transylvania Open, Simona Halep și-a luat la revedere de la spectatorii clujeni, în discursul ei de retragere vorbind și despre părinți, Stere și Tania.
 

Mulțumesc, mama și tata, pentru că ați fost alături de mine. Am fost norocoasă să am astfel de părinți. Îi iubesc și le mulțumesc foarte mult. Mă susțin în orice decizie aș lua. Părinții mei au făcut orice ca să ajung acolo unde mi-am dorit. Doresc tuturor părinților să își sprijine copiii, să aibă încredere în ei și să nu îi certe niciodată, pentru că noi facem întotdeauna tot ce putem și vrem să facem bine, chiar dacă uneori nu ne iese, a spus jucătoarea din Constanța, aflată la finalul carierei sportive.

„E viață și după tenis“ 

Din punct de vedere sportiv sunt o persoană extrem de împlinită și pot să spun că ceea ce am realizat în tenis nici măcar nu am visat când eram copil, dar am muncit pentru asta.

Nu știu dacă e tristețe sau bucurie, cred că ambele sentimente mă încearcă. Am fost numărul 1 mondial, am câștigat Grand Slam-uri, e tot ce mi-aș fi dorit. E viață și după tenis. Bineînțeles, o să vin la tenis și voi juca tenis în continuare, dar ca să fiu competitivă necesită mult mai mult și în acest moment nu se mai poate.

Le doresc copiilor multă ambiție, să ajungă în vârf, pentru că e minunat acolo. E obositor, e epuizant, dar e cel mai frumos și adrenalina din acele momente nu o întâlnești nicăieri. Așadar, copilași aveți înceredere în voi, puptați, munciți, că merită într-un final!, a mai spus sportiva din Constanța.


La final, Simona Halep a făcut un tur de onoare al arenei din Cluj-Napoca în care se dispută turneul, le-a strâns mâinile părinților, a îmbrățișat persoanele apropiate, a semnat tricouri și mingi și s-a fotografiat cu cei din echipa de organizare.   

Sursa foto galerie: Facebook (TransylvaniaOpen)

Citește și:

UPDATE
Simona Halep, învinsă în prima rundă a turneului Transylvania Open. Sportiva și-a anunțat retragerea
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii