Începe Liga a 2-a! FC Farul are planuri mari la meciul din Regie Ianis Zicu - „Rapidului nu îi va fi deloc uşor cu noi“
Începe Liga a 2-a! FC Farul are planuri mari la meciul din Regie: Ianis Zicu - „Rapidului nu îi va fi deloc
02 Aug, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2261
Marime text



„Marinarii“ se arată optimişti înainte de partida cu Rapidul. „Suntem pregătiţi de debut. Ne-am antrenat bine în această lună pe care am petrecut-o alături de băieţi. Mulţi dintre ei au venit însă pe parcurs. Cred că putem să mergem în Regie şi să obţinem victoria. Suntem optimişti, optimismul e parte din meseria noastră. Dacă nu te duci cu gândul victoriei, nu poţi obţine nici măcar un egal. Eu vreau să câştig fiecare partidă. Vor fi şi meciuri în care vom suferi şi poate vom avea şi rezultate negative, dar important e ca la finalul partidei să fim împăcaţi că am făcut totul pentru a câştiga. Debutăm în campionat contra unei echipe importante din fotbalul românesc, chiar dacă vine din Liga a 3-a. Dacă nu ar fi fost Rapidul, am fi fost favoriţi 100 la sută. Aşa, Rapidul deţine prima şansă, jucând şi pe teren propriu. Dar sunt convins că nu îi va fi uşor deloc cu noi“, a declarat Ianis Zicu, antrenorul Farului.
Emoţii
În Regie, fostul fotbalist se va afla la primul meci de seniori din cariera de antrenor, până acum antrenând doar la juniori. „Sunt singurul care poate avea emoţii la această partidă, jucătorii mei nu trebuie să aibă. Eu, fiind la debutul ca antrenor la seniori, am emoţii. Trebuie să arătăm că suntem o echipă bună. Nu ne aşteptam să fie atât de greu începutul de sezon (n.r. în primele patru etape, Farul va întâlni Rapid Bucureşti, Dunărea Călăraşi, Concordia Chiajna şi Petrolul Ploieşti), dar cred că e mai bine pentru noi, fiind o echipă nouă. Am reuşit să formăm lotul într-un timp foarte scurt şi cred că avem un avantaj din aceasta, că nu jucăm mai târziu cu aceste echipe considerate favorite, când vor avea un ritm mult mai bun. Toţi jucătorii au venit la Farul doar cu acordul meu. În lot, calitativ stăm foarte bine, dar cred că mai putem aduce trei - patru jucători până se va încheia perioada de transferări“, a mai spus Zicu.
De ce au cerut să debuteze în deplasare
FC Farul va debuta pe terenul Rapidului la cererea sa, antrenorul constănţean explicând că s-a dorit astfel pentru ca „marinarii“ să aibă mai mult timp la dispoziţie în ce priveşte pregătirea suprafeţei de joc a terenului propriu. „Oricum, gazonul şi-a mai revenit, iar la primul meci acasă va fi bun, astfel încât să putem contrui, aşa cum îmi doresc“, a menţionat Zicu.
Vlad Muţiu, primul căpitan
În noul sezon, primul căpitan al Farului va fi portarul Vlad Muţiu, iar vice-cpitan a fost desemnat stoperul Viorel Lică. „Am ales Farul în primul rând pentru că am fost dorit foarte mult de cei de la club. Am venit cu sufletul deschis şi sunt convins că vom face o treabă bună. Am încredere în băieţi şi în staff şi cu siguranţă vom arăta bine la prima etapă. Am întâlnit la Farul colegi dornici de fotbal. În cele două cantonamente ne-am pregătit foarte bine. Va depinde doar de noi să realizăm rezultate importante“, a punctat Lică.
Astăzi e primul meci
Etapa începe vineri, 2 august, cu partida CSM Reşiţa - U Cluj (de la ora 18.00), iar celelalte partide au fost programate astfel: sâmbătă, 3 august - de la ora 11.00 - Concordia Chiajna - Daco-Getica Bucureşti, Turris-Oltul Turnu Măgurele - Pandurii Lignitul Tg. Jiu, Viitorul Pandurii Tg. Jiu - Sportul Snagov; de la ora 13.00 - UTA - Dunărea Călăraşi; de la ora 18.00 - Rapid Bucureşti - FC Farul, ASU Poli Timişoara - CS Mioveni; duminică, 4 august - de la ora 11.00 - Gloria Buzău - Csikszereda Miercurea Ciuc; de la ora 13.30 - Metaloglobus Bucureşti - Petrolul Ploieşti; marţi, 6 august - de la ora 19.30 - ACS Campionii FC Argeş - Ripensia Timişoara.
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Citeşte şi:
Programul complet al turului Rapid Bucureşti şi Dunărea Călăraşi, adversarele SSC Farul în primele două etape ale Ligii a 2-a
Comitetul de Urgență al FRF a aprobat ca SSC Farul Constanța să participe în competiții sub denumirea FC Farul
Farul Constanţa l-a achiziţionat şi pe Alexandru Bodea (galerie foto)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii