Înotătorii de la CSM Constanța s-au întors cu 12 medalii din Elveția
Înotătorii de la CSM Constanța s-au întors cu 12 medalii din Elveția
26 Mar, 2025 09:38
ZIUA de Constanta
779
Marime text



În weekend-ul 22-23 martie 2025, înotătorii de la CSM Constanța au participat la un concurs internațional desfășurat în Elveția, de unde s-au întors cu 12 medalii.
În cadrul competiției “HI-Open Zurich” sportivii noștri au câștigat 12 medalii, dintre care 5 de aur, 4 de argint si 3 de bronz.
O evoluție remarcabilă a avut Tudor Iordache, care și-a adjudecat trei medalii de aur, în probele de 50, 100 și 200 metri spate și un argint la 100 metri liber.
Tamara Lospa a obținut aur la 200 metri bras și argint la 100 metri bras și 200 metri mixt.
La 200 metri liber, David Stoica a câștigat medalia de aur și pe cea de argint la 200 metri spate.
Maria Popa a completat tabloul cu două medalii de bronz la 100 metri spate și 200 metri mixt, iar Sediq Mateen a luat bronzul la 1500 metri liber.
Sportivii sunt pregătiți la CSM Constanța de antrenorii Andrei Ene și Rebai Oussema.
„Pentru tinerii noștri a fost o utilă verificare înaintea Campionatului Național de Juniori, Tineret și Seniori programat la Otopeni, luna viitoare.
Hai România! Hai Constanța!”, transmite clubul de pe litoral.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii