Întâmpinat cu flori şi în sunet de tobe Antrenorul Alin Larion a primit, în India, binecuvântarea unui elefant (galerie foto)
Întâmpinat cu flori şi în sunet de tobe: Antrenorul Alin Larion a primit, în India, binecuvântarea unui elefant
13 Sep, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3986
Marime text
Vicepreşedintele Federaţiei Române Sportul pentru Toţi, constănţeanul Alin Larion, care este şi antrenor de atletism la CS Farul Constanţa şi cadru universitar la Universitatea „Ovidius“, a avut parte de o experienţă interesantă în India, unde a participat la un congres ştiinţific internaţional.
În vârstă de 38 de ani, conferenţiarul universitar doctor a fost invitat la manifestare în calitate de „keynote speaker“ şi a fost unicul reprezentant al României. Larion s-a aflat cinci zile în India, congresul desfăşurându-se (pe parcursul a două zile) la Tiruchirappalli, în Tamil Nadu, unul dintre cele 28 de state federale ale ţării. „Au fost câteva zile deosebite. În India, o ţară a contrastelor, am întâlnit o altă lume faţă de cea cu care suntem obişnuiţi noi, o altă cultură. Oamenii sunt sufletişti şi primitori, gazde ireproşabile. Guvernul pune accent pe sportul de masă, lucru normal ţinând cont că India numără peste un miliard de oameni“, a declarat Alin Larion.
Antrenorul de atletism s-a aflat, pe parcursul sejurului, şi în alte oraşe, unde a avut ocazia de a cunoaşte şi de a se confrunta cu multe dintre particularităţile fascinante ale Indiei. Atât pe aeroportul din Chennai, cât şi la facultatea unde s-a desfăşurat congresul, a fost aşteptat cu flori, iar la facultate au răsunat şi sunet de tobe, în semn de preţuire faţă de oaspeţii din străinătate. Alin a mai remarcat circulaţia sufocantă de pe autostradă, dar şi din oraşe, unde participaţii la trafic claxonează continuu. Pe tehnician l-a frapat şi discrepanţa dintre zonele cu sărăcie lucie (unde oamenii trăiesc în bordeie acoperite cu paie) şi cele extrem de bogate. De asemenea, oficialul constănţean a descoperit şi obiceiul de a mânca numai cu mâna, întâlnit atât la oameni sărmani, cât şi la persoane de vază (inclusiv profesori din universităţile vizitate). Toţi au motivat că astfel interacţionează direct cu mâncarea, pentru a o simţi, furculiţa fiind ceva artificial. Totodată, Alin Larion a primit şi binecuvântarea unui elefant. „Alături de alte câteva animale, elefantul e unul dintre simbolurile Indiei, întâlnit des în legende şi mituri. Am găsit unul în faţa unui lăcaş de cult. Dădeai un bănuţ, iar el te atingea cu trompa, o binecuvântare în chip simbolic“, a arătat antrenorul.
Alin Larion a fost impresionat şi de congres, în cadrul căruia a susţinut o lucrare (bine primită) legată de organizarea sportului din România. Din postura de keynote speaker, a condus lucrările pe diferite tematici. Totodată, a legat prietenii, a stabilit contacte, dar a şi fost invitat la alte trei conferinţe (în India, Australia şi Etiopia). „Organizarea evenimentului a fost ireproşabilă, pe sesiuni de prezentare, în cinci săli diferite şi pe teme de interes general, în special din antrenoratul sportiv, kinetoterapie, educaţia fizică şi sport, management şi marketing sau refacerea în sport. Toate subiectele au adus calitate şi substanţă în discuţiile în cadrul fiecărui panel“, a punctat cadrul universitar constănţean.
În drum spre India, Alin Larion a stat o zi şi o noapte în Qatar, la Doha (unde s-a confruntat cu temperaturi de 45 grade Celsius). În avion s-a întâlnit cu un vechi prieten, Petre Lăzărescu, preparator fizic la Al-Arabi (formaţia antrenată de Dan Petrescu), de la care a aflat multe lucruri legate de fotbalul din Qatar.

Circulaţia rutieră în India e sufocantă

La congres, Alin a prezentat organizarea sportului din România
Alin Larion a fost impresionat şi de congres, în cadrul căruia a susţinut o lucrare (bine primită) legată de organizarea sportului din România. Din postura de keynote speaker, a condus lucrările pe diferite tematici. Totodată, a legat prietenii, a stabilit contacte, dar a şi fost invitat la alte trei conferinţe (în India, Australia şi Etiopia). „Organizarea evenimentului a fost ireproşabilă, pe sesiuni de prezentare, în cinci săli diferite şi pe teme de interes general, în special din antrenoratul sportiv, kinetoterapie, educaţia fizică şi sport, management şi marketing sau refacerea în sport. Toate subiectele au adus calitate şi substanţă în discuţiile în cadrul fiecărui panel“, a punctat cadrul universitar constănţean.
Preparatorul fizic de la Al-Arabi e prieten vechi cu Larion
În drum spre India, Alin Larion a stat o zi şi o noapte în Qatar, la Doha (unde s-a confruntat cu temperaturi de 45 grade Celsius). În avion s-a întâlnit cu un vechi prieten, Petre Lăzărescu, preparator fizic la Al-Arabi (formaţia antrenată de Dan Petrescu), de la care a aflat multe lucruri legate de fotbalul din Qatar.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii