Ioan Anton, cu ochii în lacrimi, ieri, la meciul SSC Farul „Sper să dau lovitura de start şi la prima partidă din Liga 1” (galerie foto)

Momente pline de emoţie trăite, ieri, de Ioan Anton (portar la FC Farul în perioada 1988 - 1992), care a dat lovitura de start la partida dintre SSC Farul şi Sparta Techirghiol. 

Cei de la echipa Suporter Spirit Club Farul Constanţa l-au invitat pe Ioan Anton să dea startul confruntării de ieri, din etapa a 18-a a Ligii a 4-a a judeţului Constanţa. Aflat la Vaslui, fostul fotbalist are o situaţie dificilă în viaţă, iar SSC Farul s-a gândit la el. L-a invitat la meciul cu Sparta, suportându-i costul drumului la Constanţa şi al celor câteva zile de şedere pe litoral, i-a oferit echipament cu însemnele SSC Farul, iar toţi banii strânşi, ieri, în tribună de suporteri şi spectatori i-au revenit lui Anton.

I-au scandat numele

În vârstă de 54 de ani, fostul portar a fost impresionat până la lacrimi de iniţiativa suporterilor, iar emoţiile nu l-au părăsit nici ieri, la stadion, când crainicul Ioan Ilie l-a prezentat în faţa întregii asistenţe. Ioan Anton a izbucnit în plâns şi nu s-a putut adresa, din pricina tracului, suporterilor, care i-au scandat numele. Fostul jucător a făcut o poză de grup cu echipa SSC Farul şi a dat startul meciului, apoi a povestit ce mare surpriză a avut atunci când a fost sunat de cei de la echipa constănţeană.

Întâi a crezut că e o glumă

„Când am primit telefonul, am început să plâng de emoţie. Prima dată, am crezut că e o glumă. Apoi am văzut că cel cu care vorbesc era în domeniu, ştia absolut tot despre Farul Constanţa. Am început să tremur, erau 22 de ani de când nu mai fusesem la Constanţa. SSC Farul a avut o iniţiativă pe care o apreciez în mod deosebit. Nu am cuvinte de mulţumire. M-a impresionat gestul suporterilor. O echipă care joacă în Liga a 4-a care s-a gândit la mine. Sunt oameni pe care nu îi cunoşteam. Când m-am lăsat eu de fotbal, ei erau copii. Le mulţumesc din suflet şi le urez sănătate, baftă, să ajungă cu echipa unde am fost şi eu cu Farul. Îmi e greu să vorbesc, am un nod în gât. Sper să urce cât mai repede spre prima divizie. Am văzut că sunt oameni care vor să se implice foarte mult. Sper ca, în trei ani, să dau lovitura de începere şi la primul meci de Liga 1 al acestei formaţii“, a spus Ioan Anton.

Încă o lună şi prindea tricoul de titular la Oţelul

Acesta a dat apoi anii înapoi şi a istorisit cum au evoluat viaţa şi cariera sa după plecarea de la Farul, în urma acelui nefericit accident rutier de la începutul anilor 90. „Am părăsit Farul şi Constanţa în 1993. Am mai stat un an după accident în recuperare, iar apoi făceam pregătire cu Portul Constanţa. M-am întors acasă, la Vaslui, şi m-am dus la nea Adi Porumboiu, cu care eram în relaţii bune. «Măi, nea Adi, eu mai pot să joc fotbal, găseşte-mi şi mie o echipă», am spus. El a pus mâna pe telefon şi a sunat la Oţelul Galaţi. Preşedinte era Marius Stan, Vasile Simionaş antrenor şi Meme Stoica în conducere. Am fost acolo două luni, m-am antrenat, iar dacă mai stăteam o lună prindeam şi locul de titular. A intervenit însă ceva în viaţa mea şi am spus «gata, mă duc acasă, lângă familie». Şi am renunţat la fotbal. Aveam 33 de ani. Cei de la Oţelul m-au primit foarte bine, m-au încurajat, dar a fost acel «ceva» şi am luat hotărârea de a pune stop“, punctează Ioan Anton.

„Am scos trei portari de Divizia A”

Fostul goal-keeper a fost şi antrenor de portari la FC Vaslui, timp de trei ani, cu el în staff-ul tehnic echipa promovând în Liga 1 (antrenor principal era Mircea Rednic). „Nu mă laud, dar am scos trei portari de Divizia A. I-am luat de la C şi i-am dus la A. Kajcsa, Hăisan şi Irimia. Când am promovat, noul antrenor a venit cu staff-ul lui. Nu m-a deranjat acest lucru, ci faptul că nici o măsea stricată nu o dai afară cum am fost dat eu. În prezent, nu am serviciu, am fost în şomaj şi s-a terminat. 20 de ani am jucat fotbal, 20 de ani am fost brutar, iar acum nu mai sunt nimic. Am fost văzut însă la un interviu de cei de la echipa noastră din Vaslui, care e în Liga a 3-a, iar a doua zi m-au sunat să merg la ei să mă ocup de pregătirea portarilor. Mai antrenez şi două grupe de copii, născuţi în anii 2004 şi 2005“, spune Ioan Anton.

Fiica sa e medic stomatolog la Bucureşti

În ce priveşte sănătatea, fostul portar urmează tratament pentru o afecţiune care i-a fost depistată acum patru ani. „E vorba de epilepsie. M-a întrebat medicul dacă am avut vreun accident şi i-am explicat că da, e vorba de cel de maşină de la Constanţa. La un control medical, s-a constatat că am ceva pe creier. De patru ani fac tratament şi mai am un an. După cinci ani, dacă nu mai ai crize, te scoate din evidenţe. Eu n-am mai avut crize, sunt aproape vindecat, mai am zece luni de tratament“, arată Ioan Anton, care vorbeşte şi despre cei apropiaţi lui: „În familie, am înţelegere. Fata mea a terminat medicina, e medic stomatolog şi profesează la Bucureşti. A terminat rezidenţiatul şi se pregăteşte acum pentru un alt examen“.

Accidentul i-a barat drumul către echipa naţională

Ioan Anton a jucat patru ani la Farul şi spune că îi pare rău „că au fost doar atâţia”. „În ultimii doi ani la Farul, am fost la apogeul carierei. Prinsesem o formă extraordinară şi eram în vizorul selecţionatei României. După accidentul pe care l-am avut însă, în locul meu l-au luat la lot pe Preda, de la Petrolul. La Constanţa am prins o perioadă extraordinară, am cunoscut oameni deosebiţi, nu numai cei de la echipă, ci şi toţi suporterii. M-am înţeles bine cu toţi, probabil şi prin felul de meu de a fi. Eu de felul meu sunt un tip emotiv. Mămos, cum se spune la noi în Moldova. Când jucam în deplasare cu Farul şi ajungeam la hotel, prima dată mă interesam care e primul tren după meci care merge la Vaslui. După ce se încheia partida, fugeam imediat acasă. Probabil şi prin felul meu de a vorbi şi de a gândi mi-am lăsat mulţi prieteni la Constanţa“, precizează fostul jucător al „marinarilor“.

„Am o stimă deosebită pentru foştii colegi“

După ce a încheiat perioada Farul, Ioan Anton a ţinut în continuare legătura cu mai mulţi dintre foştii săi colegi. „Vorbesc la telefon cu cei din gaşca veche a Farului. Grigoraş, Butoiu, Petcu, Dinu, Popa, Funda, Tătăran şi alţii. Ne sunăm, o dată pe lună, o dată pe săptămână, în funcţie de evenimentele calendaristice, de ce sărbători sunt. Ne întrebăm ce mai facem. Am o stimă deosebită pentru toţi colegii pe care i-am avut aici la Constanţa. Şi am avut colegi de mare valoare, unii au fost în lotul Stelei 1986. Aveam echipă tare bună în vremea respectivă“, mai spune Anton.