Ion Craciun il acuza de indiferenta deliberata pe Nicusor Constantinescu
Ion Craciun il acuza de indiferenta deliberata pe Nicusor Constantinescu
13 Aug, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1317
Marime text
Antrenorul CSM Medgidia este de parere ca presedintele CJC, dar si al HCM Constanta, incearca sa ii slabeasca echipa, pentru a elimina concurenta
Nu sunt foarte departe de adevar spusele tehnicianului Medgidiei. De foarte multe ori uitam chiar si noi ca mai exista o echipa de handbal valoroasa in Dobrogea, laudand numai performantele HCM. Insa Nicusor Constantinescu, in calitate de presedinte al CJC, nu ar trebui sa uite, pentru ca, nu-i asa, el pastoreste intregul judet. Antrenorul echipei CSM Medgidia, Ion Craciun, a lansat, recent, o serie de atacuri la adresa presedintelui HCM Constanta, Nicusor Constantinescu. Tehnicianul celei de-a doua echipe dobrogene in Liga Nationala de handbal acuza faptul ca oficialul HCM, care este de asemenea si presedintele Consiliului Judetean, neglijeaza deliberat formatia sa. "Presedintele Consiliului Judetean, care este totodata si presedintele HCM, uita ca in judetul lui mai este o echipa, pe langa cea a Constantei. Stie doar sa se laude cu performantele echipelor constantene, dar el nu a dat nici un leu pentru aceasta a doua grupare pe care, dimpotriva, vrea sa o slabeasca. Daca asta am ajuns pentru el, o sperietoare, ma bucur foarte tare", a afirmat Craciun, care se declara impotriva practicilor intalnite si la HCM Constanta de a aduce straini pe salarii mai mari decat cele ale jucatorilor romani, cei din urma simtindu-se astfel marginalizati. "Cei de la HCM aduc straini, ii platesc bine, iar romanii nostri sunt pe post de voluntariat", a continuat antrenorul Medgidiei. Acesta mai este nemultumit si de faptul ca se incearca slabirea echipei sale, prin orice mijloace, ultimul "tertip" fiind transferul lui Paul Nemenco si Gicu Tasca la CSM Oradea, acestia jucand pana acum, sub forma de imprumut, la Medgidia. "Mi-au luat o echipa, acum vor sa mi-o ia si pe a doua. Echipa de la Constanta mi-au luat-o tot mie, gata formata, si-au facut treaba cat si-au facut-o, iar apoi au pierdut din jucatori", a mai spus Craciun, cu referire la hotararea oficialilor HCM Constanta de a nu le mai prelungi contractul celor doi jucatori formati si promovati in prima liga de el. "Pe Nemenco si Tasca i-au dat la Oradea, ca sunt prietenii lor. Nu vor sa ajute Medgidia, ca ne batem cu ei, ar vrea sa ne desfiinteze echipa. De asta ne-au luat acum jucatorii, dupa ce i-am format la Medgidia, pentru ca ei nu vor sa intareasca acest club, de parca astfel ne-ar intari", a acuzat antrenorul. Ion Craciun a facut referire si la incercarile conducerii HCM Constanta de a-l legitima pe Dan Savenco, pentru a suplini locul ramas neacoperit dupa plecarea din aceasta vara a pivotului Milutin Dragicevic. "Cand ai unul mai rasarit, nu ai grija de el, cum au facut cu Giotoiu, care era unul dintre cei mai de perspectiva pivoti atunci cand antrenam eu HCM. De ani buni nu mai joaca, iar acum vroiau sa-l ia pe Savenco. Ma bucur, in primul rand, ca Savenco este cel care nu a vrut sa joace la HCM si ma bucura si faptul ca baietii au inceput sa vada despre ce este vorba", a concluzionat Craciun. CSM Medgidia are in acest sezon ca obiectiv, clasarea intre primele opt echipe si, daca este posibil, producerea unor surprize in campionat. Medigidia se afla la capatul unui ciclu de patru ani, considerandu-se ca acum este momentul potrivit pentru realizarea unor performante mai mari.Scris de: {autor}Cristian TENTU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii