Ion Puşcaşu a renunţat la banca tehnică CS Tomis schimbă al treilea antrenor în mai puţin de două luni
Ion Puşcaşu a renunţat la banca tehnică:CS Tomis schimbă al treilea antrenor în mai puţin de două luni
11 Feb, 2011 00:00
ZIUA de Constanta
1268
Marime text
Conducerea speră să găsească un înlocuitor până la următorul meci de campionat, cu Oltchim
Chiar dacă lucrurile păreau să intre pe făgaşul normal la CS Tomis după ajutorul financiar primit de la autorităţile locale, situaţia continuă să fie tensionată în sânul echipei.
Astfel, după ce jucătoarele Cristina Zamfir şi Mihaela Pătuleanu au refuzat să mai facă deplasarea cu echipa la Bucureşti pentru meciul din campionat cu CSM în semn de protest faţă de restanţele salariale pe care clubul le are faţă de ele, CS Tomis a rămas din nou fără antrenor. Ion Puşcaşu a anunţat ieri că demisionează din această funcţie, motivul principal al acestei decizii fiind incertitudinea şi tensiunea care planează în această perioadă la gruparea constănţeană. "Am acceptat să mai însoţesc echipa în Rusia şi la meciul cu CSM, pentru că timpul era prea scurt şi era greu de găsit un înlocuitor. Sper că, între timp, conducerea clubului a găsit o soluţie. În ceea ce mă priveşte, am încercat să ajut echipa într-un moment în care nimeni nu a avut curajul să fie alături de aceste fete, dar este greu de continuat în aceste condiţii, în care nimic nu e sigur de la o zi la alta, iar jucătoarele pleacă una după alta", a declarat Ion Puşcaşu, potrivit cstomisconstanta.blogspot.com. Ion Puşcaşu este astfel al treilea tehnician pe care formaţia de pe litoral îl schimbă în mai puţin de două luni. Primul a fost Ion Crăciun, care a semnat în luna decembrie cu echipa masculină HCM Constanţa. Înlocuitorul său, Florin Cazan, a rezistat pe banca Tomisului doar trei săptămâni, acesta renunţând din acelaşi motiv: situaţia dificilă în care se afla clubul de la malul mării. Soluţia de rezervă a fost atunci Ion Puşcaşu, antrenor sub conducerea căruia CS Tomis a avut bilanţ negativ în acest început de an (o victorie, un egal şi patru înfrângeri în campionat şi două eşecuri în Cupa Cupelor), în condiţiile în care din lotul tomitanelor au lipsit mai multe jucătoare de bază. Puşcaşu îşi încheie astfel un nou mandat pe banca tehnică a Tomisului, după ce tehnicianul constănţean a mai condus echipa constănţeană din postura de antrenor principal la începutul anului 2008.
CS Tomis - Oltchim, reprogramat pe 23 februarie
Programată iniţial să se dispute duminică, partida dintre CS Tomis Constanţa şi campioana en-titre Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost amânat la cererea formaţiei oaspete pentru a putea pregăti mai bine meciurile pe care le are de disputat în Liga Campionilor. Astfel, meciul de la Constanţa a fost reprogramat zece zile mai târziu, urmând să aibă loc pe 23 februarie. "Conducerea clubului vâlcean a venit cu solicitarea de a juca pe 23 februarie, miercuri, de la ora 11.00. Ştim că, din păcate, nu este o zi şi, mai ales, o oră care să atragă spectatorii la sală, dar nu am putut refuza Oltchimul, cu care avem o relaţie specială", a declarat pentru site-ul oficial al clubului directorul executiv Traian Bucovală. Altfel, după 15 etape, formaţia constănţeană ocupă locul 5 în clasamentul Ligii Naţionale, cu 16 puncte.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii